StiripesurseDiasporaScoţia şi Ţara Galilor cer prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit

Scoţia şi Ţara Galilor cer prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit

Publicat:

Liderii Scoţiei şi Ţării Galilor i-au cerut vineri prim-ministrului britanic Boris Johnson să extindă perioada de tranziţie de după divorţul de Uniunea Europeană, afirmând că criza coronavirusului a făcut ca menţinerea termenului limită de la sfârşitul anului să fie “extraordinar de nesăbuită”, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Deşi sperăm că a doua jumătate a acestui an va aduce începuturile unei relansări, noi credem că ieşirea din perioada de tranziţie la sfârşitul anului ar fi extraordinar de nesăbuită”, au transmis prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon şi cel galez Mark Drakeford într-o scrisoare comună.

Citeşte şi: Românii care ajung în Cipru sunt testaţi PCR

“Ar aduce un şoc social şi economic foarte semnificativ în plus la criza COVID-19, lovind afacerile ale căror rezerve, în multe cazuri, au fost deja epuizate, ducând la şi mai multe închideri ale unor firme şi concedieri”, au adăugat ei în mesaj.

Cu toate acestea, ministrul Michael Gove a anunţat vineri că Marea Britanie nu va extinde perioada de tranziţie dincolo de termenul limită de la sfârşitul anului, afirmând că acest moment a trecut.


Citeşte şi: Parisul îşi redeschide monumentele emblematice

“Am confirmat oficial că Regatul Unit nu va extinde perioada de tranziţie şi că momentul pentru o amânare a trecut. Pe 1 ianuarie vom recăpăta controlul şi ne vom recâştiga independenţa politică şi economică”, a postat Gove pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.