StiripesurseDiasporaBulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică la 30 iunie

Bulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică la 30 iunie

Publicat:

Bulgaria a extins situaţia de urgenţă epidemică COVID-19 din 15 iunie până la 30 iunie 2020 şi ministrul sănătăţii, Kiril Ananiev, a emis patru noi ordine în legătură cu aceasta, a anunţat ministerul vineri seara într-un comunicat de presă, informează BTA, scrie agerpres.

Unul dintre ordine scurtează perioada de izolare obligatorie la domiciliu pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19 după externarea lor din spital de la 28 de zile la 14 zile. Izolarea de 28 de zile recomandată înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin va fi revocată prin ordinul directorului inspectoratului sanitar regional competent după efecuarea izolării obligatorii de 14 zile şi după un rezultat negativ al testului PCR al pacientului.

Citește și : Protestele antirasism de la Paris, perturbate de militanţi de extremă-dreapta

Conform unui alt ordin emis de ministrul sănătăţii, toate persoanele care sosesc în Bulgaria din Suedia, Marea Britanie, Belgia, Portugalia şi Olanda, precum şi din toate ţările terţe, cu excepţia Serbiei, Bosniei şi Herţegovinei şi Muntenegrului, vor fi plasate în carantină timp de 14 zile acasă sau în alt loc de cazare. Excepţiile de la condiţia carantinei sunt detaliate în ordin. Prin acelaşi ordin, directorii inspectoratelor regionale de sănătate sunt instruiţi să revoce carantina recomandată pentru cei sosiţi din Spania, Malta şi Italia între 2 şi 14 iunie 2020.

Toţi pasagerii şi personalul din transportul public, clienţii şi personalul din farmacii şi vizitatorii şi personalul de la unităţile de tratament medical vor avea obligaţia de a purta o mască de protecţie de unică folosinţă sau reutilizabilă sau să-şi acopere nasul şi gura cu o batistă sau eşarfă. Se recomandă purtarea măştilor în toate celelalte locuri publice.


Citește și : Oficiali ucraineni anunţă că s-a oferit mită în dosarul Burisma, dar neagă legătura cu Hunter Biden

În aceeaşi perioadă va fi interzisă vizitarea discotecilor, piano barurilor, cluburilor de noapte şi a altor astfel de localuri. Organizarea de evenimente de grup în interior la care participă peste 10 persoane, inclusiv nunţi, baluri, botezuri şi alte astfel de manifestări, va fi interzisă în aceeaşi perioadă. În acelaşi ordin al ministrului, evenimente sportive în aer liber şi interior pot avea loc doar cu ocuparea în proporţie de 50% a capacităţii tribunelor şi scaunele sunt rearanjate pentru a lăsa un loc gol pe fiecare parte a unui spectator sau pentru a menţine spectatorii la 1,5 m de unul de unul. Aceeaşi cerinţă de ocupare a locurilor de 50% este valabilă pentru congrese, conferinţe, seminarii şi expoziţii, spectacole teatrale, concerte şi alte evenimente live, cursuri de dans, de creaţie şi muzică şi săli de studiu gestionate de persoane juridice şi fizice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.