StiripesurseȘtirile zileiŞase militari, ucişi într-o operaţiune împotriva unor disidenţi FARC în centrul...

Şase militari, ucişi într-o operaţiune împotriva unor disidenţi FARC în centrul Columbiei

Publicat:

Şase militari au fost ucişi şi opt răniţi miercuri într-o operaţiune împotriva unor disidenţi ai fostei gherile FARC în centrul Columbiei, a anunţat armata, relatează AFP, scrie agerpres.

Operaţiunea a avut loc în comuna La Macarena, în departamentul del Meta (centru), se arată într-un comunicat de presă al armatei.

Citește și : Primarul Londrei își TAIE singur din salariu

“Soldaţii răniţi au fost preluaţi de personalul medical al unităţii şi evacuaţi cu avionul”, a precizat armata, care a promis “investigaţii” pentru “stabilirea circumstanţelor” care au dus la moartea unor soldaţi.

Dizidenţii din fosta gherilă Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC) operează fără comandament unificat. Acestea sunt finanţate în principal prin trafic de droguri şi extracţie ilegală de minerale, potrivit autorităţilor.


Numărul acestor disidenţi este estimat la 2.300, potrivit Bogota.

Citește și : Unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, condamnat la patru ani de închisoare în Franţa

În urma acordului de pace din 2016 între guvern şi FARC, 13.000 de foşti combatanţi au fost dezarmaţi, iar fosta gherilă s-a transformat într-un partid politic.

Dar ţara sud-americană încă se confruntă cu un conflict armat care, în mai mult de 50 de ani, a făcut aproape nouă milioane de victime, morţi, dispăruţi şi strămutaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.