StiripesurseDiasporaDavid Sassoli speră că eurodeputaţii îşi vor putea relua sesiunile plenare...

David Sassoli speră că eurodeputaţii îşi vor putea relua sesiunile plenare în septembrie, la Strasbourg

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi-a exprimat vineri speranţa că eurodeputaţii îşi vor putea relua sesiunile plenare la Strasbourg începând cu luna septembrie, informează AFP, potrivit agerpres.

Legislativul european, care în vremuri normale se reuneşte în fiecare lună (cu excepţia lunii august) la Strasbourg – sediul său central, chiar dacă o mare parte dintre lucrări au loc la Bruxelles – şi-a modificat regulile de funcţionare pentru a se plia normelor de carantină şi restricţiilor de circulaţie introduse în Uniunea Europeană pentru a stopa pandemia de coronavirus.

Citește și : Orban: Ungaria nu va ezita să ia măsurile necesare în cazul unui al doilea val

”Vrem să revenim la Strasbourg. Cred că în septembrie va fi posibil, dacă sunt întrunite condiţiile. Sper că în septembrie va fi posibil să revenim la o viaţă normală în Parlament. Pentru noi, o revenire la Strasbourg va însemna finalizarea acestei perioade de urgenţă”, a apreciat Sassoli într-o conferinţă de presă.

Sassoli a discutat cu autorităţile franceze, cu primarul Strasbourgului şi cu prefectul regiunii, precum şi cu secretarul de stat însărcinat cu afacerile europene Amélie de Montchalin.


Din martie, lucrările Parlamentului European se desfăşoară exclusiv la Bruxelles şi numai prin teleconferinţă, inclusiv sesiunile plenare.

Citește și : Demisia ministrului sud-coreean al Unificării după tensiuni cu Phenianul

Sesiunea din septembrie figurează în calendar ca durând patru zile, cu începere din data de 14 septembrie, o zi de luni.

Sediul Parlamentului European de la Strasbourg, capitala Alsaciei, una dintre regiunile Franţei cele mai afectate de COVID-19, a fost transformat într-un uriaş centru de depistare a coronavirusului, cu o capacitate de realizare a 2.000 de teste pe zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.