StiripesurseȘtirile zileiNATO îndeamnă Rusia şi SUA să prelungească acordul de control al...

NATO îndeamnă Rusia şi SUA să prelungească acordul de control al armelor nucleare, căruia să i se alăture şi China

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat marţi Rusia şi SUA să prelungească acordul Noul START cu privire la controlul armelor nucleare, care expiră la 5 februarie 2021, exprimându-şi totodată dorinţa ca şi China să adere la acest pact, informează EFE, scrie agerpres.

‘În absenţa vreunui tratat care să includă China, cred că ar fi corect să fie prelungit acordul existent Noul START pentru a oferi timpul necesar pentru ca Rusia şi SUA să ajungă la un pact, dar sperăm şi cu China’, a declarat Stoltenberg în cadrul unei intervenţii la German Marshall Fund.

Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Stoltenberg s-a pronunţat ca în orice caz să fie evitată o ‘situaţie în care nu există niciun acord care să reglementeze numărul de arme nucleare în lume’, după încetarea existenţei Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) de reducere a rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune, din care SUA s-au retras anul trecut, acuzând Rusia de desfăşurarea unei noi rachete SSC-8 în Europa, care ar fi încălcat – potrivit Washingtonului – prevederile INF. Imediat, Rusia şi-a suspendat şi ea participarea la acest pact.

‘Nu putem risca să pierdem Noul START fără a avea ceva nou care să-l înlocuiască’, a afirmat el.


Stoltenberg a salutat faptul că Rusia şi SUA au avut luni o primă rundă de convorbiri la Viena pentru a analiza posibilitatea extinderii acestui acord, ultimul în vigoare cu privire la controlul armelor nucleare.

‘Este o negociere bilaterală, dar aceasta contează şi pentru NATO’, a spus el, adăugând că, în orice caz, ‘sprijinim ferm ca şi China să fie implicată’ în acest proces, întrucât ea ‘este o putere globală’ căreia îi revine ‘responsabilitatea de a face parte din acordurile de control al armelor’.

În acest context, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a menţionat că Beijingul ‘investeşte masiv în arme’ şi şi-a dublat numărul de focoase nucleare, fiind deja al doilea cel mai mare buget al apărării din lume.

‘Realitatea este că ea (China) devine o putere militară din ce în ce mai importantă. Are capacitatea de a-şi proiecta puterea în întreaga lume. Cea mai bună modalitate de a evita o cursă a înarmărilor este un acord de control al armelor’, a spus el.

Stoltenberg a îndemnat la un ‘control echilibrat al armelor’ şi a subliniat că ‘armele nucleare sunt periculoase, extrem de costisitoare’. ‘Dorim să stabilim plafoane pentru a reduce numărul lor’, a indicat şeful Alianţei.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

Întrebat despre volumul publicat marţi de John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională al Casei Albe, care dezvăluie critici formulate de preşedintele american Donald Trump cu privire la cheltuielile militare ale aliaţilor europeni şi Canadei, Stoltenberg a spus că ‘nu este un secret’ faptul că preşedintele a fost ‘foarte clar, ferm şi direct’ privitor la importanţa creşterii contribuţiilor acestora.

‘Dar el a recunoscut în repetate rânduri că europenii şi Canada investesc mai mult, iar şi iar’, a adăugat secretarul general al NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.