StiripesurseSintezeEXPLOZIE puternică la un rezervor de gaz din Iran - VIDEO

EXPLOZIE puternică la un rezervor de gaz din Iran – VIDEO

Publicat:

Un rezervor de gaz a explodat la Teheran în noaptea de joi spre vineri fără a face victime, a anunţat Ministerul Apărării iranian, dar luminând puternic cerul capitalei iraniene, potrivit imaginilor distribuite pe reţele sociale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Un rezervor de gaz a explodat în spaţiul public Parchin. Slavă Domnului, nu a fost nicio victimă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Davoud Abdi, fără a preciza locul exact al incidentului.

Citește și: CUTREMUR puternic în China

Pompierii au reuşit să stăpânească incendiul provocat de explozie şi o anchetă a fost declanşată pentru a determina cauza incidentului, a spus el la televiziunea de stat.


“Vineri, după miezul nopţii, numeroşi utilizatori de reţele sociale au scris că au văzut o lumină portocalie în estul Teheranului”, a informat agenţia de presă Fers, apropiată ultraconservatorilor. “În înregistrările video trimise de utilizatori, această lumină este vizibilă câteva secunde”, explică agenţia.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Mai târziu, Fars a adăugat că lumina a fost provocată de “explozia unui rezervor de gaz industrial” de lângă instalaţii ale Ministerului Apărării. Însă locul unde s-a produs incidentul nu aparţine armatei, a precizat agenţia, citând “o sursă bine informată”.

O altă agenţie de presă, Mehr, a informat că s-a auzit “un zgomot teribil”. “Cauza acestui zgomot şi a acestei lumini nu este deocamdată cunoscută, însă el a fost auzit cu claritate în (oraşele) Pardis, Bumahen şi în zone apropiate” capitalei iraniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.