StiripesurseDiasporaRegizorul rus Kirill Serebrennikov, condamnat la trei ani de închisoare cu...

Regizorul rus Kirill Serebrennikov, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Publicat:

Regizorul rus de teatru şi film Kirill Serebrennikov a fost condamnat vineri, la Moscova, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri într-o afacere considerată politică de partizanii săi, scrie AFP, potrivit news.ro .

“Reabilitarea lui Serebrennikov este posibilă fără o pedeapsă reală”, a estimat judecătoarea Olessya Mendeleieva, care i-a impus de asemenea interdicţia de a mai conduce vreun organism cultural, iar în plus a fost amendat o amendă şi se va afla sub supraveghere trei ani.

Citește și : Siria se confruntă cu o criză alimentară fără precedent

“Fără comentariu”, a spus persoana în cauză după ce a citit hotărârea. El a petrecut întreaga zi cu faţa acoperită de o mască de protecţie neagră din cauza epidemiei de Covid-19.

Parchetul ceruse şase ani de închisoare. Judecătorul a considerat că regizorul, celebru în special pentru filmul său “Leto” şi pentru operele sale, s-a făcut vinovat de deturnare de subvenţii pentru câştig personal – în jur de 129 de milioane de ruble (1,65 de milioane de euro).


Doi alţi acuzaţi în acest caz, Iuri Itine şi Konstantin Malobrodski, au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare de doi, respectiv trei ani.

O a patra acuzată, Sofia Apfelbaum, a primit o amendă pe care nu o va plăti. Ea a izbucnit în lacrimi la anunţul acestor sancţiuni.

Sute de susţinători ai regizorului, adunaţi în faţa Tribunalului Mechtchanski din capitala Rusiei, au primit sentinţa cu aplauze pentru că se aşteptau la o pedeapsă mai dură.

Serebrennikov a fost arestat în august 2017, iar acest lucru a atras atenţia internaţională.

De la arestarea lui, numeroase apeluri pentru anularea acuzaţiilor la adresa sa au fost făcute de figuri ale lumii artistice ruse precum şi ale personalităţilor culturale internaţionale, de la actriţa australiană Cate Blanchett la fostul ministru francez al Culturii Françoise Nyssen.

Citește și : Lovitură de teatru în Bulgaria! Șeful anti-drog era mână-n mână cu traficanții!

Serebrennikov a luat parte, în mai multe rânduri, la proteste antiguvernamentale şi a pus problema creşterii influenţei în Rusia a Bisericii Ortodoxe Ruse, care are o relaţie tot mai strânsă cu statul, de la preluarea puterii de către Vladimir Putin.

În ciuda faptului că s-a aflat în arest la domiciliu, el a pus în scenă un spectacol de operă – „Nabucco” -, care a avut premiera în 2019 la Hamburg, şi a finalizat în urmă cu doi ani filmul „Leto”, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes. Recent, el a anunţat mai multe proiecte, între care o miniserie despre cineastul Andrei Tarkovski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.