StiripesurseȘtirile zileiSUA au depăşit pragul de 2,5 milioane de cazuri de COVID-19

SUA au depăşit pragul de 2,5 milioane de cazuri de COVID-19

Publicat:

Statele Unite au raportat peste 2,5 milioane de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus la nivel naţional, potrivit unui bilanţ publicat sâmbătă de Johns Hopkins University, informează DPA, potrivit agerpres.

Totodată, cel puţin 125.435 de decese au fost atribuite virusului care cauzează COVID-19 în Statele Unite, numărul victimelor fiind mai mare decât în oricare altă ţară.

Citește și : Macron a anunţat că va efectua în curând o vizită în Rusia

Creşterea numărului de cazuri de infectare este notabilă în această perioadă în special în statele din sudul şi vestul Statelor Unite, unde măsurile de carantină au fost mai puţin stricte. California, cel mai populat stat american, care a adoptat măsuri severe de limitare a răspândirii SARS-CoV-2, a raportat la rândul său un număr record de infectări în această săptămână.

Recordul de infectări zilnice a fost doborât de mai multe ori în această săptămână în Statele Unite, numărul cazurilor depăşind bariera de 39.000 în ziua de joi.


În contextul în care alte state americane foarte populate, precum Florida şi Texas, au înregistrat o creştere puternică a numărului de cazuri în această săptămână, autorităţile locale au înăsprit din nou restricţiile care se aplică în cazul firmelor şi activităţilor comerciale.

Decizia de a reimpune restricţii în Florida şi Texas reprezintă un pas înapoi pentru guvernatorii celor două state – ambii sunt republicani şi aliaţi ai preşedintelui Donald Trump -, care s-au opus măsurilor de izolare.

Sâmbătă, Florida a raportat peste 9.500 de cazuri noi, în creştere în raport cu ziua precedentă, vineri, când numărul infectărilor cu noul coronavirus a fost de aproape 9.000, precedentul record zilnic.

Citește și : Problemele economice se vor agrava dacă virusul se va propaga necontrolat, avertizează ghidul suprem iranian

Carlos Gimenez, primarul din districtul Miami-Dade, a anunţat vineri seară va reînchide plajele între 3 şi 7 iulie pentru a preveni adunările publice de amploare şi răspândirea noului coronavirus cu ocazia evenimentelor prin care americanii îşi sărbătoresc ziua naţională, celebrată pe 4 iulie.

Specialiştii de la Johns Hopkins University au numărat 9.891.717 cazuri pe plan global şi 496.075 de decese. Ambele cifre sunt cel mai probabil mult mai mari, datorită cazurilor neraportate, problemelor de testare şi întrebărilor ce planează asupra cazurilor de la începutul acestui an, care ar fi putut rămâne neobservate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nvidia face pasul către PC-uri cu noul cip care va debuta pe laptopurile de la Microsoft, Dell și HP

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din lume, dominând piața cipurilor de inteligență artificială din centrele de date. Acum, compania își extinde priceperea...

Portugalia mobilizează peste 300 de agenți de poliție în aeroporturi, pentru a face față aglomerației

Portugalia va mobiliza încă 340 de agenți ai Poliției de Securitate Publică (PSP) în aeroporturile naționale la începutul lunii iulie pentru a contribui la...

Iranul pune condiții pentru pace: cere deblocarea a 24 de miliarde de dolari și avertizează că războiul s-ar putea extinde dincolo de Golful Persic

Un posibil acord între Statele Unite și Iran este blocat de disputa privind activele iraniene înghețate în străinătate, în valoare de 24 de miliarde...

Ce catastrofă s-ar fi putut produce în Portul Constanța dacă drona ar fi explodat lângă cele 900 de tone de azotat de amoniu

Incidentul cu drona maritimă explodată vineri în Portul Constanța ridică noi întrebări despre vulnerabilitatea infrastructurilor critice de la Marea Neagră. La mică distanță de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.