StiripesurseȘtirile zileiUn grup de senatori încearcă să blocheze retragerea trupelor americane din...

Un grup de senatori încearcă să blocheze retragerea trupelor americane din Germania

Publicat:

Un grup bipartizan de senatori din Congresul SUA a anunţat depunerea unui amendament vizând să limiteze capacitatea preşedintelui american Donald Trump de a retrage trupe din Germania, transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Şase senatori, printre care influenţii congresmeni republicani Lindsey Graham şi Marco Rubio, au anunţat un amendament la legea privind cheltuielile naţionale de apărare (NDAA) pentru anul fiscal 2021, care ar limita folosirea de fonduri pentru reducerea efectivelor americane staţionate în Germania.

Citește și: Procesul celor patru polițiști implicați în moartea lui George Floyd va începe în martie

Amendamentul ar împiedica folosirea de resurse pentru reducerea numărului de trupe până la prezentarea de către ministrul apărării a unui raport care să ‘certifice’ că o retragere nu va submina securitatea Statelor Unite şi a aliaţilor lor.

Senatorii mai cer să se verifice dacă o retragere nu va dăuna NATO, operaţiunilor militare americane sau familiilor soldaţilor, precum şi că nu va genera costuri suplimentare ‘semnificative’ pentru redesfăşurarea forţelor.


Legea în cauză, care în mod obişnuit primeşte un sprijin larg din rândul ambelor partide, trebuie să fie adoptată atât de Camera Reprezentanţilor, cât şi de Senat înainte de a fi trimisă la Casa Albă spre promulgare.

Citește și: SUA opresc exportul de armament sensibil în Hong Kong

Preşedintele Trump a anunţat în această lună că SUA îşi vor reduce efectivele din Germania cu circa 9.500 de militari, acuzând Berlinul că “datorează NATO miliarde de dolari” şi că tratează ‘rău’ Statele Unite în materie comercială.

Ulterior, el a spus că va muta o parte din trupe din Germania în Polonia.

‘Într-un moment în care SUA şi aliaţii noştri europeni trebuie să continue să facă front comun pentru a descuraja influenţele maligne, este în interesul securităţii noastre naţionale, ca şi în interesul aliaţilor şi partenerilor noştri să ne continuăm prezenţa în Germania’, a declarat senatorul Mark Rubio.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.