StiripesurseȘtirile zileiMississippi își TAIE de pe drapel emblema confederată

Mississippi își TAIE de pe drapel emblema confederată

Publicat:

Emblema trupelor confederate de pe drapelul statului Mississippi a intrat în cărţile de istorie marţi, odată cu semnarea de către guvernatorul local a unei legi ce prevede eliminarea acestui simbol al perioadei sclavagiste de pe steagul oficial al acestui stat federal american, informează AFP, potrivit agerpres.

Prin emblema sa – un fundal roşu, o cruce albastră în diagonală şi mici stele albe -, care reprezenta statele sudiste, opuse abolirii sclaviei în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865), Mississippi era singurul stat american care afişa în continuare simbolul sudist pe drapelul său. Georgia, un alt stat american cu un îndelungat trecut segregaţionist, a renunţat la acelaşi simbol în anul 2003.

Citește și: NATO aprobă planul de apărare pentru Polonia și țările baltice

“Acesta nu este un gest politic, ci o ocazie solemnă de a ne reuni ca o familie a statului Mississippi, de a ne reconcilia şi de a merge spre viitor”, a declarat guvernatorul Tate Reeves, înainte de a semna noua lege.

Perceput de mulţi oameni ca fiind rasist, fostul drapel din Mississippi face parte, alături de statuile generalilor confederaţi şi de cele ale unor foşti oficiali americani deţinători de sclavi, dintre emblemele contestate în cadrul marilor mitinguri antirasiste care au zguduit Statele Unite în ultima lună.


Citește și: Facebook interzice o grupare violentă de extremă dreapta

Cetăţenii din Mississippi, din care aproape 40% sunt afro-americani, vor trebui să se pronunţe în privinţa noului drapel în luna noiembrie. Dacă îl vor respinge, acest stat nu va avea un drapel oficial până când un nou design nu va fi aprobat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.