StiripesurseȘtirile zileiUCIGAŞUL de POLIŢIŞTI din India a fost prins într-un templu

UCIGAŞUL de POLIŢIŞTI din India a fost prins într-un templu

Publicat:

Forţele de ordine din India au arestat joi într-un templu din nordul ţării un infractor acuzat că a ucis opt poliţişti, transmite dpa, potrivit agerpres. Televiziunile au transmis înregistrări cu Vikas Dubey, purtând mască, în timp ce era scos de agenţi din lăcaşul de cult.

După aproape o săptămână de căutări în mai multe state indiene, poliţia l-a reţinut pe suspect în templul Mahakal din Ujjain, în statul Madhya Pradesh din centrul Indiei. Cu numai câteva ore înainte, poliţiştii uciseseră trei complici ai lui Dubey. Nu este clar dacă acesta s-a predat pentru a evita un sfârşit similar; unii politicieni susţin că el a preferat să nu rişte.

Citeşte şi: Autorităţile canadiene AU PIERDUT URMA a circa 35.000 de străini expulzabili

Vineri, opt poliţişti din statul vecin Uttar Pradesh au fost împuşcaţi mortal într-o ambuscadă organizată de infractor, care – afirmă unii – fusese avertizat de poliţişti locali. Statul respectiv este cunoscut ca unul din cele mai influente politic, de unde sunt aleşi cei mai mulţi deputaţi în parlamentul indian, şi în acelaşi timp unul din cele mai sărace, cu multe infracţiuni cum ar fi jafurile, răpirile şi agresiunile împotriva femeilor. Presa locală a relatat despre asocierea lui Dubey cu unii lideri politici, ceea ce arată că în Uttar Pradesh există conexiuni între lumea interlopă şi politicieni.


Citeşte şi: Polonia şi Slovacia au parafat un acord de cooperare militară

După ce a reuşit să scape, Dubey a fost văzut miercuri într-o casă din Delhi. Poliţia, care îşi intensificase căutările, a reuşit să îi urmărească traseul de circa 800 de km până la Ujjain.

“Vikas Dubey a fost un ucigaş crud încă din tinereţe şi a fost implicat în uciderea odioasă a unor poliţişti”, a comunicat Narottam Mishra, ministrul de interne al statului Madhya Pradesh. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.