StiripesurseDiasporaMedicament pe bază de proteine, care inhibă capacitatea de infectare COVID,...

Medicament pe bază de proteine, care inhibă capacitatea de infectare COVID, dezvoltat în Ungaria

Publicat:

Un medicament pe bază de proteine, care a fost dezvoltat de către o echipă de cercetători maghiari, inhibă capacitatea de infectare a COVID-10 mult mai eficient decât orice altă substanţă testată până acum în Ungaria, relatează Növekedés.hu, citat de MTI, scrie mediafax.

Medicamentul pe bază de proteine a fost dezvoltat de către o echipă de cercetători maghiari, a declarat Imre Kacskovics, decanul Facultăţii de Ştiinţele Naturii din cadrul Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta, în interviul pe care l-a acordat site-ului Növekedés.hu, citat de MTI.

Citește și : Zeci de puşcaşi marini americani de la două baze de pe insula Okinawa sunt infectaţi cu coronavirus

Cercetătorii s-au gândit, încă de la început, la o substanţă activă care poate, în acelaşi timp, să neutralizeze virusul, dar şi să ofere o protecţie preventivă, adică să fie adecvată şi pentru o imunizare pasivă, a relatat şeful unui consorţiu maghiar care se ocupă de dezvoltarea de medicamente şi care funcţionează sub egida Ministerului Inovării şi Tehnologiei din Ungaria.

În acest scop, a fost dezvoltat un preparat bicomponent, pe bază de proteine, care poate fi privit ca o capcană moleculară, întrucât se ataşează la spicula glicoproteică S prin care virusul ar adera la celule, şi care astfel nu mai are capacitatea să facă acest lucru, a explicat specialistul.


În următoarele luni, substanţa activă va fi testată pe animale, a spus Imre Kacskovics.

În paralel au fost demarate pregătirile pentru autorizarea europeană, respectiv pentru procedura necesară efectuării studiilor clinice.

Citește și : Trump: Roger Stone a fost ţinta unei ‘vânători de vrăjitoare’ ilegală

În opinia sa, studiile clinice vor putea începe cel mai devreme la sfârşitul anului 2021, începutul anului 2022.

Substanţa activă va putea fi administrată pe cale intravenoasă sau subcutanată, sub formă de injecţie, a mai spus decanul.

Odată ajunsă în fluxul sanguin, apare în ţesutul pulmonar, şi pătrunde chiar şi în alveolele pulmonare. Ajunge, deci, exact în zona în care ajunge şi coronavirusul în urma contractării infecţiei, astfel că împiedică virusul să infecteze celulele, mai scrie MTI.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.