StiripesurseDiasporaProteste în centrul Moscovei faţă de reformele constituţionale favorabile lui Putin

Proteste în centrul Moscovei faţă de reformele constituţionale favorabile lui Putin

Publicat:

Sute de persoane au protestat, miercuri după-amiază, în centrul Moscovei faţă de reformele constituţionale care îi permit preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să rămână la putere până în anul 2036, potrivit mediafax.

Aproximativ 500 de manifestanţi, mulţi purtând măşti pe care era scris “Nu”, au scandat sloganuri împotriva reformelor constituţionale şi au cerut demisia preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și : The Guardian va suprima 180 de posturi, din cauza ‘şocului economic’ provocat de pandemie

Grupul de protestatari era înconjurat de agenţi ai forţelor de ordine, potrivit agenţiei de presă Reuters.


 

Doi activişti ruşi implicaţi în campania împotriva reformelor constituţionale au fost arestaţi săptămâna trecută, iar la locuinţele altor cinci au avut loc percheziţii. Protestele sunt interzise în Moscova din cauza epidemiei de coronavirus.

În cadrul referendumului desfăşurat recent, peste 70% dintre alegătorii ruşi s-au pronunţat în favoarea reformelor constituţionale care i-ar putea permite preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să rămână în funcţie până în anul 2036.

Modificările constituţionale îi vor permite preşedintelui Vladimir Putin să obţină noi mandate după expirarea celui actual, în 2024.

Citește și : Incendiu de amploare într-un port din sudul Iranului

Potrivit modificărilor, Constituţia Rusiei va avea prioritate juridică faţă de legislaţia internaţională. Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului, va aproba numirea în funcţie a prim-ministrului, spre deosebire de situaţia actuală, în care era necesară doar acceptarea nominalizării propuse de preşedintele ţării. Căsătoriile vor fi permise doar între un bărbat şi o femeie, iar pensiile vor fi indexate constant, potrivit noilor prevederi constituţionale. Limba rusă va fi menţionată clar ca limbă naţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.