StiripesurseȘtirile zileiCarrie Lam: Situaţia pandemiei este cu adevărat critică în Hong Kong.

Carrie Lam: Situaţia pandemiei este cu adevărat critică în Hong Kong.

Publicat:

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a calificat drept “critică” situaţia legată de lupta împotriva coronavirusului în această fostă colonie britanică, unde s-au înregistrat peste 100 de cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore, informează AFP, potrivit agerpres.

Regiunea semiautonomă a fost una dintre primele zone afectate de epidemia apărută în centrul Chinei, însă iniţial ea a înregistrat rezultate foarte bune în combaterea COVID-19, aproape punând capăt contaminărilor locale în iunie.

Citește și : Alegeri legislative în Siria, într-o ţară distrusă de război şi în profundă criză economică

Cu toate acestea, numărul de cazuri a început din nou să crească în ultimele două săptămâni, iar medicii nu reuşesc să identifice canalele de transmitere a coronavirusului în acest teritoriu dens populat, cu 7,5 milioane de locuitori.

Carrie Lam a anunţat că mai mult de 500 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate în ultimele două săptămâni, majorând numărul total de cazuri din oraş la 1.788, dintre care 12 decese. Peste 100 de noi cazuri au fost înregistrate doar în ziua de duminică, un record.


“Cred că situaţia este cu adevărat critică şi nimic nu ne permite să credem că ea este pe cale de a fi controlată”, a declarat Lam.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în SUA

Autorităţile din Hong Kong au ordonat săptămâna trecută noi măsuri de distanţare socială, printre care închiderea sălilor de sport şi a discotecilor, precum şi obligativitatea purtării măştii de protecţie în transportul în comun. De asemenea, după orele 18:00 restaurantele nu pot servi mâncarea decât la pachet.

Duminică, Lam a anunţat noi măsuri, printre care un proiect pentru a face obligatorie masca în spaţiile interioare publice şi obligativitatea de a lucra de acasă pentru personalul neesenţial din domeniul public.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.