StiripesurseDiasporaAmeninţările extremei drepte împotriva unor oficiali în Germania, mult mai numeroase...

Ameninţările extremei drepte împotriva unor oficiali în Germania, mult mai numeroase decât se presupunea

Publicat:

Scrisorile de ameninţări cu moartea trimise unor persoane publice în Germania sunt mai numeroase decât se presupunea până acum, au indicat marţi autorităţile, pe fundalul unor presupuse legături între poliţie şi mişcările de extrema dreaptă, potrivit AFP, scrie agerpres.

Cel puţin 69 de mesaje au fost trimise la aproximativ 30 de responsabili politici sau personalităţi publice în opt landuri ale ţării, a anunţat Peter Beuth, ministrul de interne din landul Hessa, unde primul caz a fost dezvăluit la începutul lunii iulie.

Citește și : Germania denunţă ‘provocările’ Turciei în estul Mediteranei

Toate mesajele, trimise prin e-mail, SMS sau chiar fax, erau semnate “NSU 2.0”, referindu-se la o mică grupare nazistă germană ai cărei membri au comis în jur de zece asasinate rasiste în anii 2000.

În cea mai mare parte a cazurilor, adresele victimelor erau accesibile liber pe internet, potrivit anchetei poliţiei judiciare regionale.


Datele a trei victime au fost totuşi căutate în trei computere ale poliţiei, a indicat Beuth, ceea ce “alimentează suspiciunea” că informaţii extrase din baza sa de date ar fi putut fi utilizate de unul sau mai mulţi autori de mesaje, în continuare neindentificaţi.

Scandalul, care l-a costat funcţia pe şeful poliţiei regionale Udo Munch, a izbucnit la începutul lunii iulie după dezvăluiri potrivit cărora un calculator al poliţiei din Frankfurt fusese utilizat pentru căutarea datelor personale ale unei politiciene de stânga locale.

Aceasta, Janine Wissler, a primit mai multe scrisori şi e-mailuri de ameninţare cu moartea semnate “NSU 2.0”.

O avocată germană, cunoscută apărarea migranţilor şi germanilor de origine străină, Seda Basay-Yildiz, a primit de asemenea în trecut ameninţări din partea acestei mişcări extremiste.

Citește și : Condiţionarea fondurilor europene de statul de drept rămâne deschisă după summitul UE

Mai mulţi responsabili politici ai partidului conservator al cancelarului Angela Merkel au fost de asemenea vizaţi.

Beuth a precizat că nu există “nicio probă” a existenţei unei reţele de extremă-dreaptă în poliţia din Hessa.

În această regiune, un ales local pro-migranţi Walter Lubke a fost ucis cu un glonţ în cap anul trecut la Kassel de către un neonazist, iar apoi la Hanau un bărbat a ucis nouă persoane de origine străină în februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.