StiripesurseDiasporaApar primele divergențe! David Sassoli NU acceptă reducerea bugetului UE pentru...

Apar primele divergențe! David Sassoli NU acceptă reducerea bugetului UE pentru cercetare şi pentru programul Erasmus

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a afirmat miercuri că reducerile prevăzute ale bugetului Uniunii Europene pentru cercetare şi pentru programul Erasmus de susţinere a educaţiei nu sunt acceptabile, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Există o propunere pe masă, dar am vrea să o îmbunătăţim, în primul rând încercând să găsim răspunsuri în legătură cu unele tăieri pe care le-am considerat nejustificate”, a declarat Sassoli în cadrul unei conferinţe de presă, a doua zi după ce liderii Uniunii Europene au convenit asupra unui buget de 1,1 trilioane de euro pentru perioada 2021-2027.

Citește și: 14 răniți la o înmormântare din Chicago (VIDEO)! Trump spune că-i ‘mai rău ca în Afganistan’!

“Nu putem tăia bugetul pentru cercetare şi tineret şi pentru Erasmus, pur şi simplu nu putem”, a adăugat Sassoli.

Preşedintele PE a menţionat că vor fi necesare negocieri înainte de aprobarea de către eurodeputaţi a bugetului pe termen lung, dar că forul este deja “foarte mulţumit” de fondul prevăzut de 750 de miliarde de euro menit să ajute economiile UE să se redreseze în urma pandemiei.


Citește și: Trump dă cărțile pe față: ‘Pandemia se va înrăutăţi, înainte de a se ameliora’

Votul final al PE cu privire la ambele pachete va avea loc în câteva luni, a mai spus Sassoli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.