StiripesurseDiasporaO lege care ar permite eutanasia la cerere a persoanelor vârstnice...

O lege care ar permite eutanasia la cerere a persoanelor vârstnice sănătoase a ajuns pe agenda parlamentului olandez

Publicat:

Parlamentul olandez va dezbate un controversat proiect de lege propus de partidul progresist D66, membru al coaliţiei guvernamentale a premierului Mark Rutte, care susţine un aşa-numit ”drept” al persoanelor cu vârste de peste 75 de ani şi încă sănătoase de a cere să fie eutanasiate pentru că s-ar fi săturat să trăiască, transmite agenţia EFE, scrie agerpres.

Susţinătorii unei asemenea legi invocă un studiu publicat în luna martie şi efectuat la cererea guvernului olandez, conform căruia circa 10.000 olandezi cu vârste de peste 55 de ani, din circa 21.000 de persoane chestionate, ar dori să poată avea acces legal la eutanasie odată ce vor ajunge la o anumită vârstă la care s-ar lovi de greutăţile bătrâneţii, chiar şi în lipsa unor boli incurabile.

Citește și : Măsurile de izolare impuse în Austria sunt neconstituţionale

Aşteptarea rezultatelor acestei cercetări a fost cea care a amânat prezentarea proiectului de lege elaborat de deputata progresistă Pia Dijkstra, după ce celelalte partide din coaliţia guvernamentală au condiţionat în anul 2017 discutarea acestei chestiuni de un studiu social care să arate dacă este oportun să fie luată în calcul o asemenea iniţiativă.

”O problemă tot mai mare în prezent este că diferenţa dintre vârsta biologică şi vârsta biografică creşte datorită progreselor medicinei”, adică oamenii se pensionează la 67 de ani, dar trăiesc mai mult ca înainte, fără a participa prea mult în societate şi cu nemulţumiri precum singurătatea sau problemele bătrâneţii, motivează deputata progresistă.


Iniţiativa provoacă acum controverse în guvernul de coaliţie al premierului Rutte, întrucât partidele conservatoare Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU) se împotrivesc acestei legi. ”Mi se pare cu adevărat dureros ca, într-un moment în care persoanele vârstnice se simt tot mai vulnerabile, D66 să prezinte o propunere despre care ştim că va conduce la mai multă anxietate în rândul multor vârstnici”, afirmă liderul Uniunii Creştine, Gert-Jan Segers.

Citește și : Guvernul britanic recunoaște că un acord cu UE este încă departe de concretizare

Conform legii propuse, pentru a putea lua o asemenea decizie o persoană va trebui să fi împlinit vârsta de 75 de ani şi să fi avut înainte mai multe discuţii cu un ”consilier profesional” care să analizeze motivele ce ar putea să o determine să renunţe la viaţă şi ce alternative ar exista pentru schimbarea acestei dorinţe. Nu acest ”consilier” va fi însă cel care evaluează dacă este sau nu posibil să se recurgă la eutanasie, o decizie finală revenind persoanei în cauza după cel puţin două luni de reflecţii în care să fie implicaţii membrii de familie, medicul general şi alţi experţi.

Încă nu este clar dacă acest proiect ar obţine sprijinul unei majorităţi în parlamentul olandez, dar în principiu el ar putea fi susţinut de liberalii premierului Mark Rutte, notează agenţia EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.