StiripesurseȘtirile zileiCercetătoare chineză, inculpată pentru obţinerea prin fraudă a unei vize, refugiată...

Cercetătoare chineză, inculpată pentru obţinerea prin fraudă a unei vize, refugiată la un consulat chinez din San Francisco

Publicat:

Poliţia SUA suspectează o cercetătoare chineză – acuzată că şi-ar fi ascuns legăturile cu armata din ţara sa pentru a obţine o viză americană – că s-ar fi refugiat la consulatul chinez din San Francisco pentru a scăpa de arestare, informează AFP, citând documente judiciare, potrivit agerpres.

Incidentul se înscrie într-un context al tensiunilor exacerbate între China şi SUA, care deja au ordonat Beijingului să-şi închide consulatul din Houston, în Texas, acuzat că ar fi un “epicentru” al spionilor.

Citește și : SUA confirmă peste 60.000 de cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore

Preşedintele Donald Trump a exprimat miercuri seara “posibilitatea” de a închide şi alte misiuni diplomatice chineze pe teritoriul american.

Potrivit documentelor referitoare la acest dosar, o cercetătoare chineză specializată în studiul cancerului, Juan Tang, care participa la un schimb de experienţă în cadrul Universităţii din Davis (California) a fost inculpată în 26 iunie pentru “fraudă la regimul vizelor” şi împotriva ei a fost emis un mandat de arestare.


Pentru a-şi obţine permisul de de şedere, ea asigurase că nu a avut niciodată vreo legătură cu armata chineză. Dar anchetatori americani au descoperit fotografii ale ei în uniformă şi că ea lucra pentru un spital militar. La 20 iunie, ea a fost interogată de poliţia federală (FBI), care i-a efectuat o percheziţie la domiciliu.

O lună mai târziu, serviciile procurorului federal din California au informat despre refugierea sa la consulat în documente prin care cereau menţinerea în detenţie a unei alte cercetătoare chineze implicată în fapte similare.

“FBI a stabilit că într-un anumit moment, după interogarea ei şi o percheziţie la domiciliul său în 20 iunie, Tang s-a dus la consulatul chinez din San Francisco, unde a şi rămas”, au scris pentru a explica riscul ca şi cea de-a doua cercetătoare, Chen Song, să fugă.

Fără a confirma sau a infirma faptele, Beijingul a aruncat vina asupra SUA, acuzându-le că “persecută politic” studenţi şi universitari chinezi şi s-a angajat să ia “măsurile necesare” pentru a-şi proteja cetăţenii.

“Invităm SUA să renunţe la a utiliza tot felul de scuze pentru a restrânge, hărţui sau a se debarasa de cercetători chinezi în Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Wang Wenbin în cursul unei întâlniri cu presa.

“China va lua măsurile necesare pentru a proteja securitatea şi drepturile legitime ale cetăţenilor chinezi”, a adăugat el.

Citește și : Pompierii greci continuă lupta cu incendiile din Peloponez

SUA acuză China că şi-a asigurat dezvoltarea economică prin furtul proprietăţii intelectuale americane şi acuzaţiile lor au devenit mai viguroase de la alegerea lui Donald Trump, care a făcut din aceasta un argument în războiul său comercial cu Beijingul.

Poliţia şi justiţia americană şi-au intensificat de mai multe luni urmăririle penale împotriva chinezilor suspectaţi că au comis acte de spionaj economic sau industrial. Astfel, autorităţile americane au anunţat marţi inculparea a doi chinezi suspectaţi că ar fi comis atacuri cibernetice, în special împotriva unor companii implicate în căutarea unui vaccin anti-COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.