De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un acord eficient trebuie să-i cunoști psihologia inamicului. Așadar, să luăm cele mai recente probe și să mergem înapoi pe firul lor.
În ultimele câteva zile Iranul a doborât un elicopter american, a atacat aeroportul internațional al Kuweitului, a amenințat cu drone în Strâmtoarea Ormuz (câteva au și fost doborâte sâmbătă noapte) și a lansat rachete asupra Israelului. În mod limpede, acesta nu poate fi comportamentul unui adversar care e disperat după pace.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Ce a mai făcut Teheranul a fost să condiționeze de negocierea lui cu Washingtonul respectarea intereselor Hezbollahului, interpusul său nihilist din Liban, ai cărui membri folosesc salutul nazist. Nu putem conchide decât că regimul continuă să-și dorească cu ardoare destabilizarea regiunii, ștergerea de pe hartă a Israelului și distrugerea Occidentului.
Până atunci, Iranul își pune în secret la adăpost rezerva subterană de uraniu puternic îmbogățit. Ceea ce înseamnă că confiscarea lui, adică obiectivul principal al SUA, va fi incomensurabil mai dificilă, chiar și cu semnarea unui acord. Și pentru a agrava situația chiar mai mult, Teheranul mai deține și o rezervă de uraniu îmbogățit până la 20%. Iar îmbogățirea acesteia până la 60% e incomparabil mai facilă decât etapele inițiale ale procedurii, însă Iranul o ține ascunsă, în afara negocierilor.
Dar unde ar putea avea loc acea îmbogățire? Posibil și la Kuh-e Kolang Gaz-la, sau „Muntele-Târnăcop”, un sit nuclear ultrasecret care e îngropat excepțional de adânc și fortificat masiv. Și acest aspect e ocolit de negociatorii iranieni. Oare ce fel de planuri ar putea să-și facă ei pe termen lung?
Mai mult chiar, Teheranul profită de armistițiu pentru a-și reclădi accelerat siturile de rachete, lansatoarele și capacitatea de producție militară – o viteză care a surprins serviciile secrete vestice. (La schimbul de lovituri de săptămâna trecută Israelul a vizat în special baterii antiaeriene, care au reapărut ca ciupercile după ploaie pe fondul încetării ostilităților.) E evident că regimul e dornic acum să producă săbii mai degrabă decât pluguri.
Adus la strâmtoare de propria-i incompetență, Donald Trump s-a pus în postura de a fi într-atât de disperat după un acord de pace încât nici nu-și mai permite să admită adevărul. În primul lui mandat a retras SUA din acordul nuclear al lui Barack Obama, care-i oferise inamicului o perfuzie de miliarde de dolari sub forma relaxării sancțiunilor. Văduviți de acei bani, mulți dintre interpușii Teheranului începuseră să se veștejească.
Să sărim la săptămâna aceasta, când s-a aflat că Emiratele Arabe Unite – țara cea mai afectată de bombardamentele Iranului – a acceptat să canalizeze până la 20 de miliarde de dolari spre vistieria Teheranului, din care 3 miliarde ar fi și plecat deja.
Mai mult decât Planul de Investiții Militare al Regatului Unit. Oare la ce va folosi Iranul acești bani? Și cine e în avantaj aici? (Emiratele au negat „categoric” informația.)
Regimul mai apasă între timp și pe pârghiile diplomatice. Conducătorii din Emirate și Qatar i s-au alăturat joi șefului armatei pakistaneze în a face lobby pe lângă Trump să nu lovească Iranul „FOARTE TARE DISEARĂ”, după cum promisese el pe Truth Social. În numai câteva ore amenințarea aceea avea s-o ia pe urma multor altora – de la „o civilizație va muri la noapte” la „va trebui să priviți o mare strălucire venind din Iran” – spre lada de gunoi a slăbiciunii americane.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Credeam că Trump va fi altfel. De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul în timp ce lucrează cu spor la planurile sale epocale de a lichida evreii și Occidentul. Acum, când Trump a dat peste cap planificarea militară, erodându-i Americii descurajarea și distrugându-i alianțe, am putea sfârși de unde am plecat, dacă nu mai rău.
Acest regim a nutrit dintotdeauna aceeași credință. Un război apocaliptic cu Vestul va declanșa apariția din neant a unui personaj mesianic care-i va călăuzi pe credincioșii șiiți spre dominația planetară până la finalul vremurilor. Acea credință rămâne și acum realitatea regimului islamic. Cu așa ceva nu se pot încheia acorduri.
