StiripesurseDiasporaTrei morţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit...

Trei morţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe o clădire rezidenţială în Germania

Publicat:

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă pe o clădire rezidenţială din oraşul Wesel din landul Renania de Nord Westfalia, în nord-vestul Germaniei, ucigând trei persoane şi rănind un copil, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, informează dpa şi Reuters, scrie agerpres.

Nu se ştie deocamdată dacă printre victime se află şi pilotul avionului, prevăzut cu două locuri. În timpul inspectării proprietăţii, pompierii au găsit un copil – probabil un rezident al clădirii – care era uşor rănit, a spus purtătorul de cuvânt. De asemenea, membrii echipelor de salvare au găsit o paraşută lângă locul accidentului, despre care poliţia presupune că este paraşuta de urgenţă a aeronavei.

Citește și : Bilanțul pandemiei de coronavirus în SUA: Peste 70.000 de cazuri şi 1.000 de decese în 24 de ore

Acoperişul clădirii, în care se aflau cinci apartamente, a luat foc după impact, dar incendiul a fost stins până sâmbătă după amiaza.

Potrivit purtătorului de cuvânt, avionul a decolat probabil de pe aerodromul Marl, situat în apropiere de estul oraşului unde a avut loc accidentul.


Martori au declarat presei locale că aeronava a intrat în coliziune cu un balon cu aer cald cu puţin timp înainte de accident.

Citește și : Decizia Italiei privind carantina, premieră în relaţia cu ţări UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.