StiripesurseȘtirile zileiTalibanii declară un armistiţiu de trei zile în Afganistan

Talibanii declară un armistiţiu de trei zile în Afganistan

Publicat:

Talibanii au anunţat marţi un armistiţiu de trei zile în Afganistan, începând de vineri, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid al-Adha, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Pentru ca oamenii noştri să petreacă cele trei zile de Eid cu încredere şi bucurie, tuturor luptătorilor li s-a ordonat să nu desfăşoare niciun fel de operaţiuni’, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Citește și : Grecia impune OBLIGATIVITATEA măștii în aproape toate spațiile publice închise

El a precizat că luptătorii islamişti vor riposta dacă vor fi atacaţi de forţele guvernamentale.

În ultimele săptămâni, violenţele din Afganistan s-au intensificat, în timp ce schimbul de prizonieri între talibani şi guvernul de la Kabul s-a blocat.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.