StiripesurseDiasporaRusia speră să lanseze producţia industrială a două vaccinuri anti-COVID-19 în...

Rusia speră să lanseze producţia industrială a două vaccinuri anti-COVID-19 în septembrie şi octombrie

Publicat:

Rusia speră să lanseze producţia – industrială – a două vaccinuri împotriva covid-19, în septembrie şi în octombrie, iar în caz de certificare Moscova speră să producă 200 de milioane de doze de vaccin, a anunţat miercuri vicepremierul rus Tatiana Golikova, relatează AFP, potrivit agerpres.

Două vaccinuri concepute de cercetători ruşi ”sunt în prezent cele mai promiţătoare”, a declarat Golikova într-o reuniune prin videoconferinţă cu preşedintele rus Vladimir Putin, consacrată pandemiei covid-19.

Citește și : Trump NU a vorbit cu Putin despre recompensele rușilor pentru uciderea soldaților americani în Afganistan

Primul vaccin este pus la punct de Ministerul rus al Apărării şi Centrul de Cercetare Epidemiologică şi Microbiologică Nikolai Gameleia. El este testat deja pe oameni, potrivit lui Tatiana Golikova.

”Lansarea producţiei sale industriale este avută în vedere în septembrie 2020”, în urma unei certificări şi unor teste clinice suplimentare asupra a 1.800 de persoane, a precizat vicepremierul.


Al doilea vaccin este conceput de Centrul siberian de Cercetare Vektor şi este, de asemenea, supus unor teste clinice ce urmează să se încheie în septembrie, după care să fie certificat, în aceeaşi lună, potrivit lui Golikova.

Primele doze ar urma să fie produse ”în octombrie 2020”, a apreciat ea.

La rândul său, liderul de Kremlin a anunţat că în prezent există ”mult mai multe” vaccinuri ruseşti în curs de punere la punct, însă a subliniat că certitudinea eficienţei lor este necesar să fie ”absolută”, înainte să se treacă la vaccinare.

Rusia – a patra cea mai afectată ţară de covid-19, după Statele Unite, Brazilia şi India – şi-a proclamat încă din aprilie voinţa de a se afla printre primele ţări – dacă nu prima – care să creeze un vaccin împotriva SARS-CoV-2.

Citește și : Parlamentul italian APROBĂ prelungirea stării de urgență

Până la sfârşitul anului, Rusia speră să producă împreună cu partenerii săi 200 de milioane de doze de vaccin împotriva noului coronavirus, în cazul în care testele clinice se încheie cu succes, a dat asigurări săptămâna trecută Kirill Dmitriev, preşedintele Fondului suveran care finanţează punerea la punct a vaccinului Centrului Nikolai Gamaleia.

Rusia a înregistrat până în prezent 828.990 de contaminări cu noul coronavirus şi 13.673 de decese din cauza covid-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.