StiripesurseDiasporaO treime dintre copiii lumii sunt INTOXICAȚI cu plumb

O treime dintre copiii lumii sunt INTOXICAȚI cu plumb

Publicat:

Intoxicaţia cu plumb afectează copiii la o scară fără precedent, potrivit unui nou raport lansat joi de UNICEF şi Pure Earth, transmite agerpres. Raportul, primul de acest gen, menţionează faptul că aproximativ 1 din 3 copii – adică aproape 800 de milioane de copii la nivel mondial – înregistrează o concentraţie a plumbului în sânge de minim 5 micrograme pe decilitru (Âľg/dL), acesta fiind şi nivelul în cazul căruia trebuie intervenit, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite. Aproape jumătate dintre aceşti copii trăiesc în Asia de Sud.

“Cauzând iniţial puţine simptome, plumbul acţionează silenţios, periclitând sănătatea şi dezvoltarea copiilor şi putând avea consecinţe fatale”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF, citată de UNICEF România într-un comunicat de presă. “Ştiind cât de răspândită este poluarea cu plumb şi înţelegând acţiunea distructivă a acesteia asupra vieţii oamenilor şi a comunităţilor, ar trebui întreprinse acţiuni urgente pentru a proteja permanent copiii”.

Citește și: Donald Trump critică dur ‘postul-prieten’: ‘Au uitat cine i-a dus acolo unde sunt!’

Raportul, intitulat The Toxic Truth: Children’s exposure to lead pollution undermines a generation of potential [Adevărul toxic: Expunerea copiilor la poluarea cu plumb subminează potenţialul unei generaţii întregi], cuprinde o analiză a expunerii la plumb a copiilor realizată de către Institutul pentru Evaluarea Metrică a Sănătăţii (IHME) şi validată printr-un studiu ce a primit aviz favorabil pentru publicarea în revista Environmental Health Perspectives.

Raportul, publicat pe site-ul UNICEF (https://www.unicef.org/reports/toxic-truth-childrens-exposure-to-lead-pollution-2020) precizează faptul că plumbul este o neurotoxină puternică ce provoacă copiilor daune cerebrale ireversibile. Acesta este deosebit de distructiv în cazul bebeluşilor şi al copiilor sub cinci ani, deoarece le afectează creierul în plin proces de dezvoltare, cauzându-le sechele neurologice, cognitive şi fizice pe viaţă.


Expunerea la plumb a copiilor este asociată şi cu probleme comportamentale şi de sănătate mintală, precum şi cu o creştere a infracţionalităţii şi a violenţei. Copiii mai mari se confruntă cu consecinţe grave, inclusiv cu un risc crescut de afectare renală şi de dezvoltare a unor boli cardiovasculare mai târziu în viaţă, menţionează raportul.

Conform estimărilor, în ţările cu venituri mici şi medii, expunerea la plumb a copiilor determină costuri de aproape 1 trilion de dolari prin irosirea potenţialului economic al acestor copii pe parcursul vieţii.

Raportul remarcă faptul că reciclarea acumulatorilor cu plumb prin metode informale şi neconforme standardelor constituie una dintre principalele cauze ale intoxicaţiei cu plumb în rândul copiilor din ţările cu venituri mici şi medii, în care numărul de autovehicule a crescut de trei ori din anul 2000. Creşterea numărului proprietarilor de autoturisme, asociată cu absenţa reglementărilor şi a infrastructurii necesare reciclării bateriilor auto, a condus la reciclarea în condiţii nesigure a aproximativ 50% dintre acumulatorii cu plumb în cadrul economiei informale.

Muncitorii implicaţi în operaţiunile de reciclare periculoase, şi adesea ilegale, deschid carcasa bateriilor, varsă acidul şi praful de plumb pe sol şi topesc plumbul recuperat în cuptoare rudimentare, amplasate în aer liber, care emit fum toxic ce poluează comunitatea din apropriere. De multe ori, muncitorii şi comunitatea expusă nici nu ştiu că plumbul este o neurotoxină puternică.

Alte surse de expunere a copiilor la plumb sunt: plumbul din apă cauzat de utilizarea ţevilor din plumb; plumbul rezultat în urma activităţilor industriale, precum mineritul şi reciclarea bateriilor; vopsele şi pigmenţi pe bază de plumb; benzina cu plumb, al cărei consum a scăzut considerabil în ultimele decenii, dar care a reprezentat, istoric, o importantă sursă; sudarea cu plumb a conservelor; plumbul din condimente, cosmetice, medicamentele ayurvedice, jucării şi alte produse de consum. Părinţii care, prin prisma ocupaţiilor lor, lucrează cu plumb vin deseori acasă cu praf contaminat pe haine, păr, mâini şi încălţăminte, expunându-şi astfel, fără să vrea, copiii la acest element toxic.

“Vestea bună este că plumbul poate fi reciclat în siguranţă, fără a-i expune pe muncitori, pe copiii acestora şi comunităţile din apropiere. Zonele contaminate cu plumb pot fi reabilitate şi restaurate”, a afirmat Richard Fuller, preşedintele Pure Earth. “Oamenii pot fi educaţi cu privire la pericolele prezentate de plumb şi pot fi ajutaţi să se protejeze pe ei înşişi şi pe copiii lor. Randamentul investiţiei este unul enorm: o sănătate mai bună, o productivitate sporită, un coeficient de inteligenţă mai ridicat, reducerea violenţei şi un viitor mai strălucit pentru milioane de copii de pe planetă”.

Citește și: Japonia va ridica restricțiile de acces pentru rezidenţii străini

În timp ce, în majoritatea ţărilor cu venituri ridicate, nivelul de plumb în sânge a scăzut foarte mult după eliminarea treptată a benzinei cu plumb şi a majorităţii vopselelor pe bază de plumb, valorile înregistrate în rândul copiilor din ţările cu venituri mici şi medii sunt în continuare ridicate, fiind chiar periculos de mari în multe cazuri, la un deceniu de la renunţarea la benzina cu plumb la nivel global.

Raportul include cinci studii de caz ale unor ţări în care poluarea cu plumb şi alte deşeuri de metale grele toxice afectează copiii. Aceste studii vizează localităţile Kathgora din Bangladesh, Tbilisi din Georgia, Agbogbloshie din Ghana, Pesarean din Indonezia şi statul Morelos din Mexic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.