StiripesurseDiasporaViitorul cancelar al Austriei susţine poziţia lui Donald Tusk privind cotele...

Viitorul cancelar al Austriei susţine poziţia lui Donald Tusk privind cotele de refugiaţi

Publicat:

Liderul austriac Sebastian Kurz, care se pregăteşte să devină şef al executivului, a declarat vineri că împărtăşeşte scepticismul preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în ce priveşte cotele de refugiaţi, care “nu au funcţionat”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Tânărul preşedinte al formaţiunii conservatoare OeVP (Partidul Poporului), care a câştigat alegerile legislative anticipate din 15 octombrie, a apreciat că Donald Tusk “a avut dreptate să spună despre cotele obligatorii de migranţi stabilite în cadrul Uniunii Europene că nu au funcţionat”.

Citeşte şi: Un celebru judecător federal ROMÂN din SUA este anchetat pentru hărţuire sexuală

Întrebat de agenţia austriacă de presă APA, Sebastian Kurz a adăugat că intenţionează să pledeze “pentru schimbarea acestei politici de migraţie eronate”, argumentând că “este necesară o schimbare a sistemului”.

Rezervele exprimate de Donald Tusk cu privire la mecanismul “cotelor” obligatorii de repartizare a refugiaţilor în interiorul UE au generat, de miercuri, o polemică pe plan european. Potrivit lui Tusk, dezbaterea acestui subiect “s-a dovedit puternic conflictuală” în rândul partenerilor europeni, mobilizând o energie “disproporţionată” pentru a se dovedi în final “ineficace”.


Poziţia lui Tusk a stârnit controverse, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker calificând-o drept “inacceptabilă” şi de natură să “submineze unul dintre pilonii principali ai proiectului european, principiul solidarităţii”. Din contră, alte ţări, cum este Ungaria, au salutat remarcile preşedintelui Consiliului UE.

Sebastian Kurz (31 de ani) şi partidul său sunt pe cale de a finaliza formarea unui guvern de coaliţie cu partidul de extremă dreapta FPOe, care a ieşit pe locul al treilea la alegerile din octombrie, un acord în acest sens putând fi anunţat chiar sâmbătă.

Citeşte şi: Beijingul şi-a extins obiectivele militare din Marea Chinei de Sud

Fermitatea în materie de politică a migraţiei este unul din principalii numitori comuni ai celor două formaţiuni. Kurz, unul dintre iniţiatorii închiderii aşa-zisei rute balcanice în 2016, a dat totuşi asigurări că guvernul său va avea o “puternică orientare europeană”, manifestând în acelaşi timp rezerve faţă de o prea mare delegare de suveranitate.

Austria, care înainte de alegeri a fost guvernată de o coaliţie de centru între conservatori şi social-democraţi, a sprijinit mecanismul de cote adoptat în momentul de vârf al crizei migraţiei, dar nu a primit în cadrul acestui mecanism decât câţiva refugiaţi, acceptând în schimb zeci de mii de solicitanţi de azil, începând din 2015.

Problema migraţiei se află pe agenda summitului european de două zile început joi la Bruxelles. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.