StiripesurseDiasporaBritish Museum din Londra se va redeschide în data de 27...

British Museum din Londra se va redeschide în data de 27 august

Publicat:

British Museum din Londra îşi va redeschide galeriile de la parter în data de 27 august după ce instituţia a fost închisă pentru public timp de 163 de zile, cea mai îndelungată perioadă fără vizitatori pe timp de pace, potrivit cotidianului britanic The Guardian, scrie agerpres.

Muzeul, inaugurat în 1759, a anunţat vineri că se va redeschide înaintea weekendului prelungit cu prilejul sărbătorii legale de la sfârşitul lunii august.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 15 răniţi grav după ce un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare

Va fi unul dintre ultimele muzee importante din Marea Britanie care se redeschide, în cadrul unui proces eşalonat început de National Gallery, pe 8 iulie.

Asemenea procedurii aplicate de alte muzee, vizitatorii trebuie să-şi rezerve un interval orar. Numărul vizitatorilor va fi redus, ceea ce va oferi o experienţa diferită faţă de aglomerarea obişnuită. Anul trecut, s-a înregistrat o creştere cu 7% a vizitelor, care au ajuns la 6.239.983, British Museum devenind cea mai vizitată atracţie din Marea Britanie.


Odată aflaţi în interiorul muzeului, vizitatorii vor urma o rută cu un singur sens care le va permite să admire peste 9.000 de exponate, a precizat muzeul, inclusiv unele dintre cele mai populare piese precum Rosetta Stone, Parthenon Marbles, şarpele aztec cu două capete, Akan Drum şi Discobolul.

”Vizitatorii sunt energia noastră vitală şi le-am dus dorul foarte mult. Va fi minunat să-i primim din nou şi sper că publicul londonez şi britanic va folosi această oportunitate pentru a descoperi şi redescoperi muzeul, explorând cele mai populare galerii într-un mediu mult mai liniştit”, a declarat directorul instituţiei, Hartwig Fischer.

Pentru început, vor fi deschise doar galeriile de la parter, respectiv colecţiile dedicate Egiptului Antic, Greciei, Romei şi Asiriei, cele cu obiecte din Africa, Mexic, America de Nord, precum şi galeria Iluminismului.

Artistul Grayson Perry a acceptat să împrumute muzeului o lucrare care a reprezentat piesa de rezistenţă în cadrul expoziţiei sale găzduite de British Museum în urmă cu nouă ani. Intitulată ”Tomb of the Unknown Craftsman”, lucrarea este o navă-sicriu din metal cu decoraţiuni extrem de elaborate. Curatorii speră să expună lucrarea în sala 17, lângă Monumentul Nereid, provenind din vestul Turciei şi datând din anul 390 î.e.n.

Pentru început, programul de vizitare va fi redus din motive de siguranţă: în primele două zile, de la 10:00 a.m. la 3:00 p.m. Din 29 august, muzeul va fi deschis în intervalul 10:00 a.m.- 5:00 p.m.

Citește și : Londra denunţă numărul ‘inacceptabil’ de migranţi care traversează Canalul Mânecii

Reprezentanţii muzeului au precizat că a fost nevoie de multă muncă din partea angajaţilor pentru a face din nou funcţională clădirea ”splendidă, dar în acelaşi timp, complexă”. Ei au dat ca exemplu piesele de şah Lewis sau obiectele de fildeş de la Nimrud, care sunt în mod special vulnerabile la fluctuaţiile de temperatură şi umiditate.

”Prezenţa vizitatorilor joacă un rol important în păstrarea umidităţii stabile şi trebuie să avem grijă când obiectele se reaclimatizează în această primă fază a redeschiderii”, au subliniat ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.