StiripesurseDiasporaDirectorul general al OMS cere guvernelor şi cetăţenilor să facă totul...

Directorul general al OMS cere guvernelor şi cetăţenilor să facă totul pentru a ‘eradica’ transmiterea noului coronavirus

Publicat:

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut insistent luni guvernelor şi cetăţenilor să facă totul pentru a ”eradica” transmiterea noului coronavirus, subliniind că este nevoie atât de mobilizarea liderilor statelor care trebuie să acţioneze cât şi de respectarea măsurilor de către populaţie, potrivit agerpres.

”Săptămâna aceasta vom atinge 20 de milioane de cazuri înregistrate de COVID-19 şi 750.000 de decese. În spatele acestor statistici există multă durere, suferinţă”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus la o conferinţă de presă online, potrivit AFP.

Citește și : Premierul libanez nu mai face față protestelor și vrea să demisioneze

”Mulţi dintre voi sunt în doliu; este un moment dificil pentru umanitate. Dar vreau să fiu clar, există muguri de speranţă şi (…) niciodată nu este prea târziu pentru a inversa cursul epidemiei”, însă pentru aceasta ”liderii trebuie să se mobilizeze pentru a acţiona şi cetăţenii trebuie să adopte noi măsuri”, a explicat directorul general al OMS.

”Mesajul meu este limpede: eradicaţi, eradicaţi, eradicaţi virusul. Dacă eradicăm eficient virusul, putem deschide societăţile în deplină siguranţă”, a insistat el, menţionând apoi câteva ţări ale căror eforturi au dat rezultate.


”Unele ţări din regiunea Mekong-ului, Noua Zeelandă, Rwanda şi numeroase state insulare din Caraibe şi Pacific au fost în măsură să eradicheze virusul rapid”, a amintit Ghebreyesus, adăugând că Noua Zeelandă, care duminică a trecut pragul primelor o sută de zile fără niciun nou caz de contaminare, ”este considerată un exemplu mondial”.

Citește și : Italia îi lovește pe tineri acolo unde-i doare: Petrecerile pe plajă au fost INTERZISE!

El a lăudat de asemenea progresele statului african Rwanda, realizate cu ajutorul ”unei combinaţii de leadership puternic, acoperirii sanitare universale, cadrelor medicale bine susţinute şi comunicărilor clare în materie de sănătate publică”.

Directorul general al OMS a salutat şi acţiunea rapidă a unor ţări europene, precum Marea Britanie, care a izolat unele zone din nordul Angliei, sau Franţa, care a impus purtarea obligatorie a măştii în unele spaţii foarte frecventate din Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.