StiripesurseȘtirile zileiRodrigo Duterte are încredere în vaccinul rusesc și este gata să-l...

Rodrigo Duterte are încredere în vaccinul rusesc și este gata să-l testeze pe pielea lui

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a lăudat marţi eforturile Rusiei de a dezvolta un vaccin împotriva COVID-19 şi s-a declarat dispus să participe la testarea clinică a acestuia, salutând totodată o ofertă de livrare a acestui viitor vaccin primită de la Moscova, despre care a spus că se aşteaptă să fie gratuită, potrivit Reuters și agerpres.

Rusia aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare pentru un potenţial vaccin împotriva COVID-19 luna aceasta şi este pregătită să-l furnizeze Filipinelor sau să facă echipă cu o companie locală pentru fabricarea lui în masă.

Citește și: Se îngroașă gluma în Belarus (VIDEO)! Un protestatar a fost UCIS de un dispozitiv exploziv!

Filipinele figurează printre ţările din Asia cu un număr ridicat de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, cu un total de 136.638 de cazuri, luni, după o creştere record zilnică de 6.958 de cazuri.

‘Îi voi spune preşedintelui (Vladimir) Putin că am o încredere enormă în studiile dvs. de combatere a COVID şi cred că vaccinul pe care l-aţi produs este într-adevăr bun pentru umanitate’, a afirmat Duterte luni seara într-o declaraţie la televiziune.


Cursa globală frenetică pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 stârneşte îngrijorare că această viteză şi prestigiul naţional ar putea compromite siguranţa acestuia.

Pentru a risipi temerile populaţiei, Duterte s-a oferit să fie cobai atunci când vaccinul rusesc va ajunge în ţara sa şi a spus: ‘Pot fi primul pe care acesta să fie experimentat’.

Biroul său a declarat marţi că Filipine sunt pregătite să lucreze cu Rusia la testarea, furnizarea şi fabricarea vaccinului.

În iulie, Duterte a solicitat omologului său chinez, Xi Jinping, să acorde Filipinelor prioritate dacă dezvoltă un vaccin, pe fondul preocupărilor ţărilor emergente cu privire la accesul la un vaccin.

Luna aceasta, el a reintrodus o izolare strictă în interiorul şi în împrejurimile capitalei Manila pentru două săptămâni într-o primă etapă, dând curs solicitărilor din partea responsabililor din sănătate pe fondul recrudescenţei infecţiilor într-o perioadă în care restricţiile au fost reduse.

Citește și: LOCKDOWN la Casa Albă: Trump a ieșit brusc din conferința de presă!

Duterte a avertizat luni că va recurge la armată pentru a face să fie respectată izolarea în cazul în care situaţia ar devia spre o ‘contagiune scăpată de sub control’.

Măsurile de izolare în Filipine sunt unele dintre cele mai stricte pe plan internaţional, iar opozanţii şi militanţii pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea cu privire abordarea axată pe securitate, atrăgând atenţia asupra comportamentului poliţiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.