StiripesurseDiasporaTrei persoane au murit şi şase sunt rănite în urma accidentului...

Trei persoane au murit şi şase sunt rănite în urma accidentului de tren produs în nord-estul Scoţiei

Publicat:

Trei persoane au murit în accidentul de tren produs miercuri dimineaţa în nord-estul Scoţiei, pe fondul intemperiilor din cursul nopţii, relatează Reuters şi AFP, scrie agerpres.

Trei persoane, inclusiv conductorul, au fost declarate decedate pe loc, iar alte şase au fost transportate la spital, cu răni care “din fericire nu sunt considerate grave”, a comunicat poliţia transporturilor.

Citește și : LUARE de OSTATICI în Domul din Milano! Poliția a intervenit rapid

Un tren a deraiat miercuri dimineaţa lângă Stonehaven, în Aberdeenshire, în nord-estul Scoţiei, într-o zonă unde au avut loc inundaţii, anunţase anterior poliţia pe Twitter, menţionând că s-a solicitat ajutor la ora locală 09.43 (08.43 GMT) şi la faţa locului se află numeroase ambulanţe şi maşini de pompieri.

Ploile puternice înregistrate în noaptea de marţi spre miercuri în Scoţia au provocat inundaţii şi întârzieri în traficul feroviar. Căile ferate scoţiene (Network Rail Scotland) au informat dimineaţa că echipele companiei “au lucrat toată noaptea pentru a menţine reţeaua deschisă, în pofida ploilor torenţiale şi a descărcărilor electrice”, dar “există totuşi perturbări pe mai multe rute”.


Potrivit BBC, trenul implicat în accident era format din două locomotive şi patru vagoane de pasageri, locomotiva din faţă şi trei dintre vagoane ieşind de pe şine.

Citește și : Norvegia creşte numărul ţărilor pentru care impune carantina călătorilor veniţi din acestea

Conform datelor Eurostat citate de Reuters, Marea Britanie are una din cele mai mici rate de accidente feroviare fatale, chiar mai mică decât a Germaniei sau Franţei. Pe de altă parte, cel mai grav accident feroviar din ultimele decenii din Regatul Unit a fost cel din 1999 de la Ladbroke Grove, în Londra, soldat cu 31 de morţi în urma ciocnirii a două trenuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.