StiripesurseȘtirile zileiDoi reporteri danezi înjunghiaţi în capitala ţării, Libreville (Gabon)

Doi reporteri danezi înjunghiaţi în capitala ţării, Libreville (Gabon)

Publicat:

Doi danezi au fost răniţi, dintre care unul grav, sâmbătă la Libreville, într-un atac cu cuţitul comis de un cetăţean din Niger care a afirmat că acţionează “ca represalii la atacurile Statelor Unite împotriva musulmanilor”, potrivit unor surse oficiale, relatează AFP. 

Cei doi bărbaţi, reporteri aflaţi în Gabon pentru canalul National Geographic, au fost înjunghiaţi în timp ce făceau cumpărături într-o zonă frecventată de obicei de turişti, a anunţat la postul naţional de televiziune ministrul apărării, Etienne Massard.

Potrivit primelor mărturii culese la faţa locului, autorul agresiunii, un cetăţean din Niger în vârstă de 53 de ani, ar fi comis actul criminal strigând ‘Allah Akbar’ (Allah e mare). El a fost reţinut pe loc”, a explicat ministrul.

“Locuind în Gabon de 19 ani”, atacatorul, “în primele sale declaraţii, a spus că a acţionat ca represalii la atacurile Statelor Unite împotriva musulmanilor şi la recunoaşterea americană a Ierusalimului drept capitală a statului Israel”, a precizat Etienne Massard.

Cele două victime au fost internate într-o clinică din Libreville, dar unul dintre ei este în stare gravă şi plasat la terapie intensivă, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernului şi ministru al comunicaţiilor, Alain-Claude Bilie-By-Nze.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.