StiripesurseȘtirile zileiUcigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Publicat:

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată la 20 iulie de instanța de judecată, la solicitarea procurorilor Oficiului Bender al Procuraturii Căușeni.

Potrivit Procuraturii Generale, individul, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit vinovat de tâlhărie și omor săvârșit cu deosebită cruzime și își va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

Citeşte şi: Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova – Stiripesurse.md

Crima a fost comisă la 24 februarie 2026, în gospodăria lui Nicolae Andronati din satul Caragaș, raionul Slobozia. Procurorii susțin că ucigașul a pătruns în locuința fostului demnitar, în vârstă de 90 de ani, de unde a sustras 50 de mii de lei și 5.000 de euro. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a legat victima cu un laț și a strangulat-o.

În timpul procesului, bărbatul și-a recunoscut doar parțial vina. El a declarat că efectuase lucrări de irigare în gospodăria victimei, pentru care urma să primească aproximativ 650 de ruble transnistrene. Potrivit acestuia, după un conflict legat de plata lucrărilor, a revenit în altă zi pentru a-și recupera banii, iar în urma unei altercații l-a sugrumat pe fostul vicepremier.


Instanța a dispus și obligarea condamnatului la plata a 400 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral către rudele victimei, precum și a peste 80 de mii de lei drept despăgubiri pentru prejudiciul material.

Nicolae Andronati a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, semnatar al Declarației de Independență și prim-viceprim-ministru în perioada 1992–1994. Academician și specialist în domeniul informaticii și tehnicii de calcul, acesta a fost găsit ucis în locuința sa din regiunea transnistreană la sfârșitul lunii februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

Șervețele umede pentru bebeluși, contaminate cu bacterii

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după ce analizele de laborator au identificat neconformități microbiologice. Instituția recomandă...

Din funcţia de premier, Tofan declară război „salariilor nesimțite”

Prim-ministrul Vasile Tofan a solicitat secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, să prezinte, până pe 31 iulie, un set de măsuri pentru a elimina...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.