StiripesurseDiasporaSpania înăspreşte restricţiile pentru a evita o recrudescenţă a contaminărilor cu...

Spania înăspreşte restricţiile pentru a evita o recrudescenţă a contaminărilor cu noul coronavirus

Publicat:

Închiderea discotecilor şi interzicerea fumatului pe stradă au fost extinse luni la noi regiuni din Spania în cadrul eforturilor depuse de autorităţi pentru a evita o recrudescenţă a contaminărilor cu noul coronavirus, la o zi după manifestaţii ale opozanţilor acestor restricţii, informează AFP, potrivit agerpres.

Andaluzia (sud), Castilla şi Leon (centru), Galicia şi Cantabria (nord) au adoptat oficial luni aceste măsuri, deja în vigoare de duminică la Rioja (nord) şi în regiunea Murcia (sud-est), adică în şase din cele 17 regiuni ale Spaniei.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 5,1 în largul insulei greceşti Hydra

Măsurile respective au fost anunţate vineri de către guvernul central, dar revine regiunilor, care au competenţe în materie de sănătate, să le pună în aplicare.

Astfel, discotecile şi barurile de noapte urmează să-şi închidă din nou uşile, iar restaurantele nu vor mai putea găzdui clienţi după miezul nopţii.


De asemenea, va fi interzis fumatul pe stradă când nu este posibil să se menţină o distanţă cel puţin doi metri faţă de alte persoane, întâlnirile vor fi limitate la zece persoane, iar vizitele la căminele de bătrâni sunt restricţionate.

Aceste măsuri au fost contestate duminică în cadrul unei manifestaţii la Madrid, care a reunit între 2.500 şi 3.000 de persoane, potrivit unui purtător de cuvânt al prefecturii.

Scandând ‘Libertate!’ şi agitând pancarte cu înscrisuri de genul ‘Virusul nu există’ sau ‘Măştile ucid’, manifestanţii convocaţi prin reţelele sociale în centrul capitalei spaniole au denunţat exagerarea cifrelor victimelor pandemiei cu scopul – potrivit lor – de a justifica restricţionarea libertăţilor, notează AFP.

Un număr mare de manifestanţi nu au purtat măşti, obligatorii în spaţiile exterioare în toată Spania.

‘Ceea ce s-a întâmplat va fi pedepsit cu cea mai mare severitate’, a reacţionat luni prefectul Madridului, Jose Manuel Franco.

Guvernul regional din Ţara Bascilor a declarat luni stare de ‘urgenţă sanitară’, care îi va permite să ia măsuri mai severe decât cele din alte regiuni, cum ar fi restricţiile de călătorie pe plan local, în faţa ‘unui posibil tsunami’ al contaminărilor.

Citește și : Lukaşenko se ‘ține tare’: Nu vor avea loc noi alegeri prezidenţiale în Belarus

Spania este ţara din Europa Occidentală care înregistrează cel mai mare număr de cazuri pozitive la SARS-CoV-2, cu aproape 343.000 de cazuri, şi o medie de 115 cazuri la 100.000 de locuitori de două săptămâni, cu mult peste cele 45 de cazuri raportate în Franţa, 19 în Regatul Unit şi 16 în Germania.

Cu toate acestea, o mare parte din noile cazuri detectate sunt asimptomatice, iar letalitatea virusului s-a diminuat considerabil: de la sfârşitul perioadei de izolare strictă la 21 iunie, Spania a raportat mai puţin de 300 de decese dintr-un total de 28.617 de la declanşarea pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.