StiripesurseSintezeTeheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile

Teheranul sufocat de poluarea provenită de la automobile

Publicat:

Aerul suprasaturat cu particule nocive şi şcolile închise din motive de siguranţă: în pofida restricţiilor privind circulaţia automobilelor şi activitatea industrială, Teheranul, capitala Iranului cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, se sufocă din cauza poluării atmosferice foarte ridicate din ultimele zile, transmite duminică AFP. 

Concentraţia de particule poluante fine aflate în suspensie în atmosferă (PM2,5) a ajuns duminică dimineaţa la 185 micrograme pe metru cub în sudul Teheranului şi respectiv la 174 micrograme pe metru cub în centrul oraşului, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă un nivel inferior valorii de 25 micrograme pe metru cub.

Minele şi fabricile de ciment din regiunea Teheranului au fost închise, iar autorităţile au luat şi măsura restricţionării circulaţiei automobilelor. De asemenea, a fost lansat un apel către populaţie pentru ca femeile însărcinate, copiii, persoanele în vârstă şi cele suferind de afecţiuni respiratorii şi cardiace cronice să rămână în case.

În fiecare an, în această perioadă, se înregistrează vârfuri de poluare la Teheran, metropolă aflată la altitudinea de peste 1.200 de metri, din cauza unui fenomen de inversiune termică: aerul rece de la altitudini mai mari împiedică degajarea aerului cald şi poluat de dedesubt. În acest an, absenţa ploilor încă de la începutul toamnei a accentuat această problemă.

Conform presei iraniene poluarea în Teheran este provocată în proporţie de 80% de emisiile de gaze de eşapament de la automobile.


Poluarea atmosferică din Iran este însă scăzută faţă de nivelurile dezastruoase înregistrate în China sau India. La New Delhi, spre exemplu, anul acesta concentraţia de particule fine în suspensie a depăşit 1.000 de micrograme pe metru cub.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.