StiripesurseDiasporaItalia îşi reduce contingentul militar din Irak, pentru a participa la...

Italia îşi reduce contingentul militar din Irak, pentru a participa la noua misiune în Niger

Publicat:

Italia îşi va reduce contingentul militar din Irak, ce numără în prezent circa 1.500 de soldaţi, pentru a participa la noua misiune militară internaţională din Niger, a anunţat ministrul italian al apărării, Roberta Pinotti, într-un interviu publicat duminică de cotidianul La Repubblica, citat de dpa. 

Roberta Pinotti a precizat că va fi retras din Irak contingentul de 500 de soldaţi care protejează barajul de la Mosul, dar Italia îşi menţine angajamentele în cadrul programelor de instruire a soldaţilor şi poliţiştilor irakieni.

Noua misiune din Niger are ca obiectiv sprijinirea autorităţilor acestei ţări în combaterea terorismului şi a traficanţilor de migranţi, prin Niger trecând o mare parte a migranţilor africani ce traversează apoi Libia şi Mediterana pentru a debarca în Italia.

Potrivit unui purtător de cuvânt al executivului de la Roma, la această misiune ar urma să mai participe SUA, Franţa, Germania şi cinci state africane. Italia va contribui iniţial cu 120 de soldaţi, număr ce ar putea creşte ulterior la 470.

Această misiune ‘este o provocare esenţială pentru Europa prezentului şi pentru viitorul Africii’, cât şi ‘o primă dezvoltare concretă a strategiei europene de apărare’, a estimat Roberta Pinotti în interviu.


Ea a anunţat totodată că este luată în calcul şi o diminuare a angajamentului militar al Italiei în Afganistan, unde efectivele personalului din cadrul misiunii italiene sunt în prezent de circa 900 de militari, menţionând că a cerut ca unii dintre aceştia să fie înlocuiţi de militari din alte state ale NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.