StiripesurseDiasporaNoul ministru al sănătăţii din Polonia este Adam Niedzielski

Noul ministru al sănătăţii din Polonia este Adam Niedzielski

Publicat:

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat joi seară că noul ministru al sănătăţii este Adam Niedzielski, o decizie esenţială în contextul iminenţei unui al doilea val al pandemiei de COVID-19, notează thenews.pl, scrie agerpres.

Până în prezent şef al Fondului naţional de sănătate din Polonia (NFZ), Adam Niedzielski preia portofoliul sănătăţii după Lukasz Szumowski, care a demisionat marţi.

Citește și : Zbigniew Rau, noul ministru de externe al Poloniei

“Aceasta este o persoană de care avem nevoie foarte mult” întrucât Polonia se confruntă cu un potenţial al doilea val al epidemiei de coronavirus, a spus şeful executivului polonez referitor la numirea lui Niedzielski.

El a adăugat că Adam Niedzielski are o experienţă semnificativă în administraţia publică, inclusiv la Ministerul Finanţelor şi la autoritatea centrală de audit din Polonia.


În urmă cu trei zile, Lukasz Szumowski a demisionat din funcţia de ministru al sănătăţii, el justificându-şi decizia prin motive personale. Într-o conferinţă de presă, acesta a declarat că intenţiona să demisioneze în luna februarie, dar a decis să mai rămână în funcţie încă şase luni din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus. Szumowski a fost criticat în special pentru modul în care a gestionat achiziţiile de medicamente şi echipamente medicale în timpul pandemiei.

Citește și : Cutremur cu magnitudinea 6,9 în largul Indoneziei

La două săptămâni după scrutinul prezidenţial de la începutul lunii iulie, liderul Partidul Lege şi Justiţie (PiS, aflat la guvernare), Jaroslaw Kaczynski, a anunţat că intenţionează să remanieze guvernul ”la scurt timp după vacanţa de vară”, precizând că Mateusz Morawiecki va rămâne la conducerea guvernului. Kaczynski a menţionat că vor fi făcute schimbări şi în interiorul PiS, fără însă a oferi detalii despre persoanele şi funcţiile vizate.

Tot joi, premierul Morawiecki a anunţat numirea unui nou ministru al afacerilor externe în persoana lui Zbigniew Rau, care îl înlocuieşte pe Jacek Czaputowicz la câteva ore după demisia acestuia. Şeful executivului a precizat că a discutat despre această numire atât cu Czaputowicz, cât şi cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.