StiripesurseDiasporaNoi proteste în Extremul Orient din Rusia: 'Putin, ia nişte ceai'

Noi proteste în Extremul Orient din Rusia: ‘Putin, ia nişte ceai’

Publicat:

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în oraşul Habarovsk din Extremul Orient din Rusia pentru a protesta împotriva modului în care preşedintele Vladimir Putin gestionează o criză politică regională şi presupusa otrăvire a celui mai vocal critic al său, Alexei Navalnîi, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Putin, ia nişte ceai”, au scandat protestatarii în timp ce mărşăluiau pe principala stradă din oraş, făcând referire la politicianul de opoziţie Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav în această lună după ce a băut o ceaşcă de ceai într-o cafenea dintr-un aeroport.

Citește și : Bilanțul epidemiei de COVID-19 în Italia

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transport cu avionul în Germania săptămâna trecută după ce i s-a făcut extrem de rău în timpul unui zbor spre Moscova din oraşul siberian Tomsk. El se află acum într-o comă indusă medical la un spital din Berlin.

Locuitorii din Habarovsk, oraş la circa 6.110 km est de Moscova, au început să organizeze marşuri săptămânale după trimiterea la închisoare la 9 iulie a lui Serghei Furgal, guvernatorul popular al regiunii, în legătură cu acuzaţii de crimă pe care le neagă.


Susţinătorii săi spun că detenţia este motivată politic. La marş, ei au afişat postere prin care denunţau “represiunea” şi “dictatura” şi prin care cereau ca Furgal să fie eliberat şi să i se permită să revină în oraş.

Citește și : Franţa a raportat 7.379 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Unii şi-au exprimat de asemenea solidaritatea cu oponenţii liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, vechi aliat al lui Putin, care organizează proteste publice de mai multe săptămâni în legătură cu acuzaţii de fraudă la alegerile prezidenţiale de la 9 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.