StiripesurseDiasporaSlovacii îi consideră vecini nedoriţi pe lucrătorii străini şi imigranţi (studiu)

Slovacii îi consideră vecini nedoriţi pe lucrătorii străini şi imigranţi (studiu)

Publicat:

Un număr crescând de slovaci îi consideră vecini nedoriţi pe cei de rasă, naţionalitate sau religie diferită, relevă un studiu prezentat luni la Bratislava, citat de agenţia TASR.

Potrivit studiului privind valorile europene, realizat o dată la 9 ani, romii sunt vecini nedoriţi pentru 62% dintre slovaci, imigranţii şi lucrătorii străini – pentru 43%, musulmanii – pentru 54%, iar homosexualii – pentru 37%, au arătat într-o conferinţă de presă cercetători de la Institutul de sociologie al Academiei slovace de ştiinţe, conform agerpres.

În 2008, aceste cifre erau semnificativ mai mici: de exemplu, doar 21% dintre respondenţi au afirmat atunci că nu vor vecini musulmani şi 16% că nu vor să aibă ca vecini imigranţi şi lucrători străini. “Acesta este un rezultat al retoricii antiimigranţi a celor mai mulţi dintre actualii politicieni”, a remarcat reprezentanta Academiei, Marianna Mrva. Oamenii se tem de necunoscut, iar climatul politic actual adânceşte aceste sentimente, a explicat ea.

Citește și : Franța doreşte să se angajeze într-un dialog bazat pe valori şi proiecte proeuropene cu Austria

Locuitorii din vestul Slovaciei, îndeosebi din regiunea capitalei Bratislava, din sate cu o populaţie sub 1.000 de locuitori şi persoanele peste 65 de ani tind să se distanţeze de cei de alte rase şi de musulmani (41%), diferenţele în funcţie de educaţie sau gen fiind neglijabile. În acelaşi timp, lucrătorii străini şi imigranţii reprezintă vecini nedoriţi în special pentru locuitorii din regiunea Bratislavei (65%), a mai precizat Marianna Mrva.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.