StiripesurseDiasporaMilo Djukanovic acuză Serbia că s-a implicat în alegerile din ţara...

Milo Djukanovic acuză Serbia că s-a implicat în alegerile din ţara sa

Publicat:

Preşedintele muntenegrean Milo Djukanovic a acuzat ţara vecină Serbia de ”agresiune media şi politică” înaintea alegerilor parlamentare desfăşurate în Muntenegru în 30 august şi în care partidul său pro-occidental (DPS) a înregistrat o victorie la mică diferenţă în faţa opoziţiei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), care a guvernat mica republică riverană Mării Adriatice pentru aproape trei decenii şi a reuşit integrarea ei în NATO, a obţinut aproximativ 35% din voturi, departe de o majoritate, ceea ce deschide perspectiva unui guvern de coaliţie condus de alianţa formaţiunilor pro-sârbe.

Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

Într-un interviu televizat marţi noaptea, Djukanovic a spus că rezultatul sub aşteptări al partidului său ar putea fi o urmare a ”nemulţumirii oamenilor faţă de unele politici” şi faţă de nivelul de viaţă scăzut.

Totuşi, el a ţinut să critice rolul Serbiei şi al preşedintelui acesteia, Aleksandar Vucic, în Muntenegru, ţară cu aproximativ 620.000 de locuitori, dintre care o treime sunt etnici sârbi.


”Preşedintele Vucic şi Serbia vor să interfereze în afacerile interne ale altor ţări şi să revitalizeze naţionalismul Serbiei Mari”, a subliniat Milo Djukanovic în interviul difuzat de postul de televiziune Newsmax Adria, referindu-se la ideologia care a contribuit la alimentarea războaielor sângeroase din anii ’90 din fosta federaţie iugoslavă.

Şefa executivului sârb Ana Brnabic a respins această acuzaţie, spunând că Muntenegrul nu este ”în niciun fel ameninţat de Serbia”. ”Djukanovic vrea să câştige puncte politice prin poveşti false despre vulnerabilitatea Muntenegrului în loc să se concentreze pe nevoile şi problemele cetăţenilor săi”, a denunţat Brnabic.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

În alegerile parlamentare desfăşurate duminică, o alianţă a partidelor naţionaliste sârbe intitulată ‘Pentru Viitorul Muntenegrului’ a obţinut 32,55% din voturi, în timp ce alianţa de centru ‘Pacea este Naţiunea Noastră’, care de asemenea este în opoziţie cu DPS, şi-a adjudecat 12,53% din sufragii.

Principalele formaţiuni de opoziţie susţin că vor continua demersurile pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană dacă ele formează o coaliţie guvernamentală. Partidele au început consultările pentru formarea unui guvern de coaliţie şi au la dispoziţie trei luni în acest scop. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.