StiripesurseExterneMoscova acuză Occidentul că face declarații 'distructive' despre Belarus

Moscova acuză Occidentul că face declarații ‘distructive’ despre Belarus

Publicat:

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat miercuri ceea ce el a numit amestecul forţelor străine în Belarus şi a acuzat NATO şi Uniunea Europeană că fac declaraţii ”distructive” în legătură cu criza politică din această ţară, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei ruse s-a adresat public după discuţiile avute miercuri, la Moscova, cu omologul său belarus Vladimir Makei, întâlnire în care a indicat, printre altele, că liderul belarus Aleksandr Lukaşenko va fi primit de preşedintele rus Vladimir Putin ”în următoarele două săptămâni”.

Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

De asemenea, Lavrov a acuzat Ucraina că a alimentat criza din Belarus şi a spus că Moscova nu vede rostul angajării în dialog cu consiliul de coordonare creat recent de reprezentanţi ai societăţii civile belaruse pentru a sprijini tranziţia de putere. Acest consiliu cere demisia preşedintelui Lukaşenko, eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi organizarea unor alegeri libere şi corecte în Belarus.

Serghei Lavrov a afirmat că 200 de extremişti ucraineni antrenaţi se află pe teritoriul Belarusului încercând să destabilizeze ţara.


El a mai anunţat că premierul rus este aşteptat joi la Minsk, în plină mişcare de protest contra realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. ”Mâine prim-ministrul Mihail Mişustin se va deplasa la Minsk”, a spus Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă ruse, anunţând astfel prima vizită a unui demnitar rus de rang înalt în Belarus de la începerea crizei politice din această ţară.

Pe de altă parte, ministrul apărării belarus este aşteptat vineri la Moscova, pentru consultări în cadrul mai multor organizaţii internaţionale ce reunesc în special foste republici din Uniunea Sovietică.

În Belarus au loc proteste cotidiene după alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care opoziţia este convinsă că au fost fraudate pentru a-i asigura lui Aleksandr Lukaşenko, aflat de 26 de ani la putere, al şaselea mandat consecutiv.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

Rusia a dat semnale tot mai clare de susţinere a liderului de la Minsk, cu care însă relaţiile s-au tensionat mai ales în primăvara acestui an, când Lukaşenko a acuzat Moscova de tentativă de interferenţă în procesul electoral din Belarus pentru ca ţara să devină vasal al Rusiei, acuzaţii respinse ferm de Kremlin.

Însă după alegerile prezidenţiale din 9 august, liderul belarus a denunţat un complot occidental şi a apelat la sprijinul Rusiei. Putin a promis deja să trimită forţe ruse în Belarus dacă mişcarea de contestare ar degenera, însă Minskul cere şi o asistenţă economică, economia sa fiind în criză, inclusiv ca urmare a sancţiunilor impuse de unele ţări vecine. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.