StiripesurseȘtirile zileiChina a început exerciţii militare în apropiere de Taiwan, ca reacţie...

China a început exerciţii militare în apropiere de Taiwan, ca reacţie la vizita unui ministru american la Taipei

Publicat:

China a anunţat vineri că a început exerciţii militare în apropiere de Taiwan, ca răspuns la sosirea în ajun a unui ministru american în insulă, considerată de Beijing drept teritoriu chinez, relatează AFP, potrivit agerpres.

Tensiunile sino-americane s-au amplificat în ultimele săptămâni în mai multe dosare, de la Hong Kong şi comerţ până la COVID-19, uiguri şi aplicaţia video TikTok.

Citește și : Crește numărul infecțiilor cu coronavirus în Belgia

China continentală (condusă de Partidul Comunist) şi insula Taiwan (refugiul armatei naţionaliste chineze după războiul civil din 1949) sunt administrate de două regimuri diferite de mai bine de 70 de ani.

Dar Beijingul consideră în continuare teritoriul insular ca făcând parte din China, opunându-se oricărei vizite a unor lideri străini la Taipei, întrucât astfel de vizite sunt de natură să confere legitimitate autorităţilor taiwaneze.


Subsecretarul de stat american pentru creştere economică, energie şi mediu Keith Krach a sosit joi în Taiwan, urmând să participe sâmbătă la o ceremonie de omagiere a defunctului preşedinte taiwanez Lee Teng-hui.

‘Armata a început astăzi exerciţii militare de luptă aproape de strâmtoarea Taiwan’, care separă insula de continent, a indicat în cadrul unei conferinţe de presă Ren Guoqiang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

‘Aceasta este o operaţiune legitimă şi necesară cu scopul de a garanta suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, fiind organizată ca răspuns la actuala situaţie în strâmtoarea Taiwan’, a afirmat acesta.

Armata chineză efectuează deseori manevre militare, dar ea subliniază în general că acestea nu vizează nicio altă ţară sau teritoriu. Desemnarea de această dată a unei ţinte constituie un mesaj de fermitate, notează AFP.

‘Cei care se joacă cu focul nu fac decât să-şi dea foc singuri’, a avertizat Ren Guoqiang, denunţând voinţa americană ‘de a juca cartea Taiwanului pentru a descuraja China’ şi pe cea a autorităţilor taiwaneze de a ‘conta pe ajutorul extern’.

‘Nu vom tolera nicio ingerinţă externă’, a avertizat acelaşi purtător de cuvânt.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat vineri că 18 avioane chineze, între care bombardiere şi avioane de vânătoare, au traversat linia mediană care divizează teoretic strâmtoarea Taiwan.

Ca reacţie, armata insulei a ‘ridicat de urgenţă de la sol avioane de vânătoare şi şi-a desfăşurat sistemul de rachete pentru apărarea aeriană’, menţionează ministerul într-un comunicat.

‘Sperăm ca cealaltă parte să manifeste reţinere şi să nu agraveze dezacordurile între cele două părţi. Aceste intimidări de ordin militar provoacă resentimente în rândul populaţiei taiwaneze’, se mai spune în text.

Citește și : Numai gura ce-i de el! În pofida retoricii acide a lui Lukaşenko, Belarusul are toate frontierele deschise

În august, SUA l-au trimis la Taipei pe ministrul sănătăţii, Alex Azar, în fruntea celei mai proeminente delegaţii după 1979, când Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu insula pentru a recunoaşte Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing.

Keith Krach avea programat pentru vineri un dineu cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, foarte criticată de Beijing, întrucât ea aparţine unui partid politic care militează tradiţional pentru independenţă.A

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.