StiripesurseDiasporaAmal Clooney părăseşte postul de emisar special al Marii Britanii în...

Amal Clooney părăseşte postul de emisar special al Marii Britanii în semn de protest faţă de proiectul de lege al premierului Johnson

Publicat:

Avocata pentru drepturile omului Amal Clooney şi-a dat demisia din funcţia de emisar special al Marii Britanii pentru libertatea presei ca urmare a intenţiei executivului de la Londra de a încălca acord de retragere al Marii Britanii din UE, informează sâmbătă dpa, potrivit agerpres.

“Am fost consternată să aflu că guvernul intenţionează să adopte o lege – proiectul de lege privind piaţa internă – care, dacă va fi adoptată, va încălca, după cum recunoaşte chiar guvernul, dreptul internaţional”, scrie Amal Clooney într-o scrisoare adresată vineri ministrului britanic de externe Dominic Raab şi publicată în presă, inclusiv de către The Guardian şi Britain’s Press Association.

Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

Această măsura nu doar că va submina încrederea în sistemul de justiţie al Marii Britanii, scrie Clooney, ci totodată “ameninţă să încurajeze regimurile autocratice care încalcă dreptul internaţional, cu consecinţe devastatoare în întreaga lume”.

Avocata britanico-libaneză a fost implicat în cazuri cu mare vizibilitate de apărare a drepturilor omului. Ea a reprezentat doi jurnalişti Reuters din Myanmar care au petrecut mai mult de un an în închisoare după ce au descoperit un masacru, precum şi pe activista yazidi Nadia Murad.


Amal Clooney a spus că nu a primit nicio asigurare din partea executivului britanic că va avea loc o schimbare de poziţia şi nu a văzut altă opţiune în afara demisiei.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

Anunţul prim-ministrului britanic Boris Johnson privitor la intenţia de a nu respecta părţi din acordul de retragere pentru a proteja interesele naţionale a provocat o furtună de indignare în ţară şi în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.