StiripesurseDiasporaNeil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere...

Neil Ferguson: Marea Britanie ar putea intra din nou în închidere şi izolare

Publicat:

Marea Britanie va avea probabil nevoie, mai devreme sau mai târziu, să reintroducă unele măsuri de închidere şi izolare la nivel naţional din cauza noului coronavirus, este de părere Neil Ferguson, fost consilier guvernamental pe sănătate, transmite sâmbătă Reuters, potrivit agerpres.

Premierul Boris Johnson a declarat vineri că nu doreşte revenirea la măsurile de închidere şi izolare în case a populaţiei, însă aceste restricţii ar putea fi reaplicate din cauză că ţara se confruntă cu un “inevitabil” val doi de COVID-19.

Citește și : Zonă de carantină amenajată în Iordania pentru animalele infectate cu COVID-19

“Cred că va fi nevoie de o serie de măsuri adiţionale mai devreme decât mai târziu”, a declarat pentru BBC Neil Ferguson, profesor de epidemiologie la Imperial College din Londra.

Autorităţile britanice se gândesc, după cum s-a anunţat vineri, aminteşte Reuters, să dispună din nou măsuri de închidere şi izolare după ce numărul infectărilor cu noul coronavirus aproape s-a dublat recent, ajungând la 6.000 pe zi, crescând numărul spitalizărilor în special în zone din nordul Angliei şi la Londra.


“Acum ne aflăm aproape de nivelul de infecţii înregistrat la sfârşitul lui februarie, iar dacă lucrurile vor continua aşa timp de încă o săptămână sau două, vom reveni la nivelurile pe care le înregistram la jumătatea lui martie, iar acest lucru va provoca, sau ar putea să provoace noi decese”, a susţinut Neil Ferguson.

Citește și : Frontierele SUA cu Mexic şi Canada rămâne închise până la 21 octombrie

Ferguson a fost membru al principalului consiliu ştiinţific al Guvernului de la Londra până în luna mai, când şi-a dat demisia după ce s-a aflat că a încălcat măsurile impuse de autorităţi împotriva noului coronavirus.

El a mai precizat că viitoarele măsuri de “lockdown” nu trebuie să fie la fel de stricte precum au fost cele impuse în luna martie pentru a fi eficiente în încetinirea răspândirii noului virus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.