StiripesurseDiasporaGuvernul de la Londra susţine că a aplicat măsuri pentru blocarea...

Guvernul de la Londra susţine că a aplicat măsuri pentru blocarea tranzacţiilor financiare suspecte

Publicat:

Marea Britanie a aplicat, în ultimii ani, măsuri substanţiale pentru a contracara transferurile de fonduri suspecte, a transmis luni Guvernul de la Londra, pe fondul dezvăluirilor despre activităţile mai multor bănci, inclusiv HSBC şi Barclays  , informează mediafax.

“Infractorii nu trebuie să poată profita de pe urma activităţilor lor ilegale în nicio situaţie, astfel că în ultimii ani am adoptat măsuri substanţiale pentru contracararea banilor murdari”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic, citat de agenţia Reuters.

Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Acţiunile companiilor bancare HSBC şi Standard Chartered au scăzut luni la cele mai mici niveluri începând din 1998, pe fondul dezvăluirilor despre facilitarea unor tranzacţii financiare suspecte în pofida avertismentelor.

Dosarele FinCEN (FinCEN Files) conţin 2.657 de documente dezvăluite, dintre care 2.100 conţin informaţii despre activităţi suspecte.


Rapoartele privind activităţi financiare suspecte au fost transmise site-ului Buzzfeed şi distribuite Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ).

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.