StiripesurseDiasporaPrimele reacții după decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de...

Primele reacții după decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de activare a articolului 7 împotriva Poloniei

Publicat:

Polonia este considerată în prezent drept o forţă a dezintegrării pentru Uniunea Europeană şi, prin urmare, este important să se pună capăt distrugerii reputaţiei Varşoviei, a declarat miercuri preşedintele Consiliului European Donald Tusk, după decizia Comisiei Europene de a lansa procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, relatează Reuters.

Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective, potrivit agerpres .

‘Polonia este percepută astăzi ca o forţă a dezintegrării în această parte a Europei şi de aceea cred că este important să se pună capăt distrugerii (…) reputaţiei Poloniei’, a declarat Donald Tusk, adăugând că nu se aşteaptă să fie impuse sancţiuni împotriva Poloniei în viitorul apropiat.

Citește și : Reacţia Poloniei după ce Comisia Europeana a decis activarea Articolului 7

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a scris pe Twitter că ‘este o zi dificilă pentru Polonia, dar şi pentru UE’, relatează agenţia PAP.


‘În astfel de momente, dialogul este extrem de necesar. De aceea l-am invitat pe premierul Mateusz Morawiecki la Bruxelles să continue discuţia pe care am început-o la Consiliul European’, a mai scris Juncker.

Totodată, Juncker a postat copia scrisorii trimise lui Morawiecki, în care îl invită pe premierul polonez la un prânz sau o cină de lucru pe 9 ianuarie.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că executivul UE ”nu a avut altă opţiune” decât declanşarea procedurii de activare a articolului 7. El a adăugat că Polonia are la dispoziţie trei luni pentru a pune în practică recomandările Comisiei Europene.

În urmă cu zece zile, camera inferioară a parlamentului polonez a adoptat două legi prin care se sporeşte controlul puterii executive asupra sistemului judiciar şi care au provocat îngrijorare la nivelul instituţiilor europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.