StiripesurseDiasporaRomii și nomazii din UE se confruntă cu inegalități frapante (raport)

Romii și nomazii din UE se confruntă cu inegalități frapante (raport)

Publicat:

Speranţa de viaţă a persoanelor nomade din Europa de Vest este cu zece ani mai mică decât a populaţiei generale, indică o anchetă la nivel european, care scoate la lumină sărăcia şi inegalităţile frapante de care suferă aceste minorităţi din ţările bogate ale blocului comunitar, transmite miercuri dpa, potrivit agerpres.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) a intervievat peste 4.600 de romi, nomazi şi membri ai altor minorităţi tradiţional itinerante din Marea Britanie, Belgia, Franţa, Irlanda, Olanda şi Suedia.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

Raportul publicat miercuri arată că aproape un sfert din aceşti copii trăiesc în familii în care nu există venituri suficiente pentru necesităţi de bază precum hrană sănătoasă, încălzire sau chirie.

La nivelul UE, doar 6,5% dintre toţi copii suferă de astfel de privaţiuni.


O anchetă anterioară a FRA printre romii din ţările din estul şi sudul UE a arătat că fiecare al patrulea rom trăieşte într-o familie care a suferit de foame cel puţin o dată în ultima lună.

Raportul de miercuri relevă însă că ‘procente neaşteptat de ridicate dintre adulţi şi copii se confruntă cu foamea’ şi în Europa de Vest.

Foamea afectează fiecare a cincea familie de romi şi nomazi din Suedia, în majoritatea celorlalte ţări procentul situându-se între 10-15%.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

‘Acest raport dezvăluie greutăţile şocante pe care prea mulţi romi şi nomazi le îndură în Europa de astăzi’, a declarat directorul FRA, Michael O’Flaherty, cerând ‘guvernelor şi societăţii să rupă cercul vicios al sărăciei şi excluziunii sociale’.

Raportul, care mai scoate la lumină discriminare şi şomaj, a fost publicat în perspectiva datei de 6 octombrie, când Comisia Europeană îşi va prezenta noua strategie pentru egalitatea romilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.