StiripesurseȘtirile zileiCambodgia cere Rusiei vaccinul anti-COVID

Cambodgia cere Rusiei vaccinul anti-COVID

Publicat:

Hun Sen, prim-ministrul Cambodgiei, a cerut Rusiei să furnizeze ţării sale vaccinul Sputnik V pe care Moscova speră să-l aibă pregătit spre comercializare în octombrie sau în noiembrie, înaintea celorlalte tratamente similare dezvoltate de China, State Unite şi ţări din Europa, relatează vineri EFE, potrivit agerpres.

Hun Sen i-a transmis această doleanţă noului ambasador rus la Phnom Pen, Anatoly Borovik, la întâlnirea lor de joi, prilej cu care premierul cambodgian a felicitat guvernul rus pentru progresele obţinute cu acest vaccin, potrivit unui mesaj publicat pe contul de Facebook al politicianului asiatic.

Citește și: În plin scandal cu Turcia, Grecia îl primește în vizită pe Mike Pompeo

Cu 275 de cazuri şi fără niciun deces, autorităţile din Cambodgia menţin sub control pandemia, însă economia ţării, mai ales sectorul textil şi cel turistic, au fost serios afectate de scăderea exporturilor şi de lipsa turiştilor.

La 14 septembrie, preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, anunţa că va da prioritate vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de Rusia şi China, aliaţii săi geopolitici, în locul celor produse de companiile farmaceutice occidentale, pe care le-a acuzat că sunt “în căutarea profitului în mijlocul pandemiei”.


Rusia a fost prima ţară care a anunţat înregistrarea vaccinului său, Sputnik V, deşi anunţul a fost primit cu scepticism de comunitatea ştiinţifică internaţională, având în vedere că nu au fost făcute publice detalii aferente testelor clinice privind eficienţa acestui vaccin.

Citește și: Moscova respinge sancțiunile americane impuse Iranului

Totuşi, la începutul lunii august revista medicală britanică The Lancet a publicat un studiu care arată că rezultatele preliminare ale testelor clinice ale vaccinului nu indicau efecte adverse, precizând totodată că Sputnik V a generat anticorpi împotriva noului coronavirus.

Rusia a recrutat 40.000 de voluntari pentru faza a treia a testelor clinice ale vaccinului Sputnik V, iar rezultatele vor fi anunţate în octombrie-noiembrie, după care vaccinul va fi administrat populaţiei locale şi în străinătate.

Guvernul rus a anunţat că ar putea vaccina între 70% şi 80% din populaţie într-un interval de 9 – 12 luni şi că a semnat deja acorduri cu aproape 30 de ţări pentru trimiterea vaccinului în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.