StiripesurseDiasporaGermania: A fost arestat un bărbat suspectat că intenţiona să comită...

Germania: A fost arestat un bărbat suspectat că intenţiona să comită un atentat la un patinoar dintr-o piaţă din Karlsruhe

Publicat:

Un german de 29 de ani suspectat că intenţiona să comită un atentat cu un vehicul-berbece, în numele grupării Stat Islamic (SI), a fost arestat miercuri de forţele speciale ale poliţiei germane, transmite AFP. 

Dasbar W. este bănuit că a susţinut şi a fost membru al SI, a indicat parchetul antiterorist german, care adaugă că cel acuzat este “serios suspectat de pregătirea unei acţiuni violente”.

El ar fi preconizat folosirea unui “vehicul-berbece” pentru a lovi mulţimea din jurul unui patinoar aflat într-o piaţă din Karlsruhe (sud-vest).

Dasbar W. a “reperat locul la sfârşitul lui august”, precizează comunicatul parchetului, care relevă că bărbatul a încercat apoi în zadar, începând cu luna septembrie, să se angajeze la o companie de livrări colete.

Potrivit parchetului antiterorist, el a difuzat, între aprilie şi iulie 2015, materiale video de propagandă pentru SI pe mai multe platforme online.


În iunie în acelaşi an, bărbatul a părăsit pentru prima dată Germania cu destinaţia Irak, de unde ar fi revenit în martie 2016. A făcut şi o a doua călătorie, din iunie 2016, în cursul căreia a jurat supunere grupării jihadiste. El s-a antrenat în ce priveşte mânuirea armelor de foc şi a spionat pentru SI, după care a revenit în Germania în iulie 2017.

Această arestare are loc la o zi după împlinirea unui an de la atentatul jihadist de la târgul de Crăciun din Berlin, cel mai sângeros comis vreodată pe teritoriul german. Pe 19 decembrie 2016, 12 oameni au murit şi mai multe sute au fost răniţi după ce tunisianul Anis Amri a intrat cu un camion-berbece în mulţime.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.