StiripesurseDiasporaErdogan cere încetarea 'ocupaţiei' armene în regiunea disputată Nagorno-Karabah

Erdogan cere încetarea ‘ocupaţiei’ armene în regiunea disputată Nagorno-Karabah

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut luni încetarea ”ocupaţiei” armene în regiunea disputată Nagorno-Karabah pentru a pune capăt luptelor dintre separatiştii susţinuţi de Armenia şi forţele azere, relatează AFP, , potrivit agerpres

”A sosit momentul ca această criză care a început odată cu ocuparea Nagorno-Karabah să se încheie. De îndată ce Armenia părăseşte teritoriul pe care îl ocupă, regiunea va regăsi pacea şi armonia”, a declarat în cadrul unui discurs preşedintele Erdogan, a cărui ţară este principalul susţinător al Azerbaidjanului în acest conflict.

Citește și : Armenia cere la CEDO măsuri împotriva Azerbaidjanului

Un număr de 27 de soldaţi separatişti din regiunea caucaziană Nagorno-Karabah au fost ucişi luni în luptele cu Azerbaidjanul, a anunţat Ministerul Apărării din această provincie, după ce anunţase anterior un bilanţ de 28 de militari ucişi.

În total, de duminică, 58 de soldaţi din Nagorno-Karabah şi-au pierdut viaţa.


Baku a anunţat şapte civili ucişi, între care şase membri ai unei familii azere, iar regiunea disputată Nagorno-Karabah a anunţat că doi civili şi-au pierdut viaţa în confruntări.

Azerbaidjanul nu a furnizat informaţii despre pierderile sale militare. În total, cel puţin 67 de persoane – civili şi militari din ambele părţi – au fost ucişi.

Numărul real ar putea fi mult mai mare, ambele tabere pretinzând că au ucis sute de militari din tabăra adversă.

Vezi și : Aleksei Navalnîi confirmă vizita lui Merkel

Armenia a decretat duminică legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea Nagorno-Karabah.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune din interiorul teritoriului azer, dar populată majoritar de etnici armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.