StiripesurseDiasporaUE aprobă sancţionarea Belarusului şi trimite un mesaj ferm Turciei

UE aprobă sancţionarea Belarusului şi trimite un mesaj ferm Turciei

Publicat:

Liderii Uniunii Europene au dat undă verde vineri pentru sancţionarea Belarusului, după ce au ajuns la un acord privind un mesaj de fermitate însoţit de ameninţarea cu sancţiuni adresat Turciei, la finalul unor intense negocieri, potrivit unor surse diplomatice, scrie AFP, potrivit agerpres.

Şefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, reuniţi în summit la Bruxelles, au ajuns la un acord, după lungi ore de negocieri pentru a convinge Atena şi Nicosia, potrivit surselor.

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Sancţiunile au în vedere circa 40 de oficiali belaruşi, acuzaţi de represiune contra opoziţiei sau de falsificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale.

Măsurile erau pregătite de mai multe săptămâni, dar trebuiau aprobate în unanimitate de statele membre. Or, Ciprul a refuzat să îşi dea acordul, dacă UE nu adresează mai întâi un mesaj în forţă Turciei pentru ca aceasta să înceteze operaţiunile ilegale de foraj în apele sale.


Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Conflictul din Mediterana de Est, unde Turcia, Grecia şi Ciprul îşi dispută zăcăminte de hidrocarburi, s-a aflat joi în centrul discuţiilor la summitul european.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.