StiripesurseDiasporaOMS: Pandemia de coronavirus reprezintă un 'semnal de alarmă' pentru comunitatea...

OMS: Pandemia de coronavirus reprezintă un ‘semnal de alarmă’ pentru comunitatea internaţională

Publicat:

Pandemia de coronavirus reprezintă un “semnal de alarmă” pentru comunitatea internaţională, a apreciat luni directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a făcut apel la o reformă mai rapidă a organizaţiei care să răspundă mai eficient urgenţelor sanitare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Luând cuvântul la sesiunea extraordinară a Consiliului Executiv al OMS privind riposta împotriva COVID-19, Tedros Adhanom Ghebreyesus a susţinut cu putere munca depusă de organizaţie, acuzată mai ales de preşedintele SUA, Donald Trump, de incompetenţă în gestionarea pandemiei de coronavirus.

Citește și : Utilizarea excesivă a reţelelor sociale poate duce la depresie (STUDIU)

Tedros a susţinut totodată reforma desfăşurată de OMS în ultimii trei ani, dar a recunoscut că trebuie accelerat ritmul.

“Nu ne aflăm pe un drum greşit (…) dar trebuie să înaintăm mai repede. Pandemia este un semnal de alarmă pentru toţi”, a declarat directorul OMS, care a purtat mască de protecţie.


Această reuniune extraordinară a Consiliului executiv al OMS, care reuneşte reprezentaţii a 34 de ţări alese pentru o perioadă de trei ani şi care este menită să pună în aplicare deciziile membrilor organizaţiei, se reuneşte pentru a cincea oară în istoria organizaţiei.

Reuniunea a fost convocată de OMS ca urmare a rezoluţiei aprobate de statele membre în luna mai, preconizând “o evaluare independentă” a reacţiei a OMS şi a comunităţii internaţionale în faţa pandemiei.

Directorul organizaţiei a subliniat luni necesitatea de a întări supravegherea internaţională a ţărilor.

“Lumea are nevoie de un sistem robust de evaluare între membri”, a spus el, citând mecanismul de examen periodic universal (Universal Periodic Review) instituit de Consiliul pentru Drepturile Omului, un examen la care trebuie să se supună toţi membrii ONU, o dată la fiecare patru sau cinci ani.

“Încurajăm ţările să vină cu idei noi”, a continuat el, precizând: “Trebuie să fim deschişi la schimbare şi trebuie să impunem schimbarea începând de acum”.

OMS a decretat alerta mondială la 30 ianuarie împotriva COVID-19. Instituţia a fost aspru criticată ulterior, mai ales de SUA, pentru că ar fi întârziat decretarea acestei stări de urgenţă, în contextul în care epidemia de coronavirus a fost semnalată de la sfârşitul lunii decembrie în China.

Citește și : Parisul îşi ÎNCHIDE barurile şi limitează programul restaurantelor şi universităţilor

Organizaţia a fost, de asemenea, criticată pentru recomandările considerate tardive sau contradictorii, mai ales privind purtarea măştii sau modul de transmitere a virusului. Alte voci au subliniat că OMS duce lipsă de resurse bugetare şi de independenţă faţă de state.

Pandemia noului coronavirus a provocat moartea a peste un milion de persoane. Aproximativ 10% din populaţia mondială ar putea fi infectată, a declarat în faţa Consiliului Excutiv Michael Ryan, directorul Programului OMS pentru urgenţe sanitare al OMS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.