StiripesurseExterneFostul premier maltez şi-a dat DEMISIA şi din parlament

Fostul premier maltez şi-a dat DEMISIA şi din parlament

Publicat:

Fostul prim-ministru maltez Joseph Muscat a demisionat luni din parlamentul ţării, după o intervenţie de 90 de secunde în care s-a declarat mândru de realizările sale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Muscat a demisionat de la conducerea executivului în ianuarie, în urma acuzaţiilor de corupţie în guvern formulate de activişti şi de opoziţie, potrivit cărora a protejat persoane având legătură cu asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia în 2017.

Citeşte şi: Trump: ‘Ieşiţi din case, dar rămâneţi prudenţi!’ – VIDEO

Muscat a negat în permanenţă acuzaţiile şi nu a fost niciodată inculpat sau condamnat.

El a devenit în 2008 liderul Partidului Laburist, pe care l-a condus la o victorie detaşată în 2013, în urma căreia a devenit prim-ministru.


Joseph Muscat a obţinut o nouă victorie covârşitoare în 2017, beneficiind de o creştere economică prin care deficitul bugetar al ţării a fost transformat în excedent, iar şomajul a fost aproape eradicat.

Muscat a fost urmat în acest an de Robert Abela la şefia partidului şi a guvernului.

Citeşte şi: Manifestanţii din Kîrgîzstan au pătruns în sediul puterii şi l-au eliberat pe fostul preşedinte – VIDEO

Demisia lui Muscat din parlament intervine la câteva săptămâni după ce fostul său şef de cabinet, Keith Schembri, a fost arestat pentru scurt timp într-o anchetă a poliţiei în legătură cu o presupusă spălare de bani din vânzarea de paşapoarte malteze.

Schembri, care neagă orice nereguli, nu a fost inculpat oficial.

Joseph Muscat a fost şi membru al Parlamentului European între 2004 şi 2008.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.